Meniu Principal

Construcția Secției Spitalizare de Zi a Spitalului Județean de Urgență Deva, finalizată în timp record

Consiliul Județean Hunedoara, în subordinea căruia se află Spitalul Județean de Urgență Deva, a finalizat în numai șase luni proiectul privind construirea Secției Spitalizare de Zi, cu folosință temporară pentru Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Construcția a fost ridicată pe un amplasament aflat în apropierea spitalului, care servea ca și loc de parcare. Astăzi, 24 iunie, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor, eveniment la care au fost invitați să ia parte toți cei implicați în proiectul de modernizare a Spitalului Județean de urgență Deva.

Secția Spitalizare de Zi este o necesitate pentru spitalul din Deva, o unitate medicală cu adresabilitate din ce în ce mai crescută în rândul populației județului Hunedoara. Investiția a fost realizată la propunerea președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și a primit imediat girul consilierilor județeni. Valoarea investiției s-a ridicat la circa 4,16 milioane de lei.

„Această structură era necesară spitalului din Deva. Am văzut de nenumărate ori cum pacienții veniți pentru analize și diverse investigații sunt nevoiți să aștepte pe holuri, în picioare, sau afară în soare, frig sau vânt. Nu era ceva firesc. Spitalul din Deva trebuie să devină un model de bune practici, iar grija pentru pacient trebuie să primeze. Avem la spitalul din Deva medici foarte buni, cărora trebuie să le oferim condiții pentru a-și desfășura activitatea, dar trebuie să ne pese și de pacienții care vin aici din tot județul. Peste un an de zile, secția aceasta va fi la dispoziția celor care nu pot fi tratați în ambulatoriu, dar nu necesită nici internare de lungă durată. Până atunci, aici, se va afla provizoriu Unitatea de Primiri Urgențe” a declarat președintele Laurențiu Nistor.  

În prima etapă, în noua clădire va fi mutată și va funcționa provizoriu Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Deva. În actualul spațiu în care își desfășoară activitatea UPU Deva se va derula un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva.

Pentru conducerea Consiliului Județean Hunedoara investițiile în sănătate sunt o prioritate!

Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara