Meniu Principal

Consilierul premierului Bolojan spune că atât Guvernul cât și alte instituții trebuie curățate de PSD-iști

Vlad Gheorghe: Fără acest blocaj, Guvernul poate, în sfârșit, să funcționeze

Consilierul președintelui Nicușor Dan este de părere că după retragerea miniștrilor PSD din Guvern, premierul Ilie Bolojan trebuie să facă curățenie în toate instituțiile în care se află la conducere oameni numiți de PSD. În acest fel, Vlad Gheorghe crede că “fără acest blocaj, Guvernul poate, în sfârșit, să funcționeze”.

“După ce PSD își retrage miniștrii, implicațiile vor fi pe mai multe paliere – și nu vor fi deloc minore. În lipsa lor, atribuțiile vor fi preluate de secretari de stat.  Odată schimbați cei ai PSD, secretarii de stat rămași devin esențiali: ei vor aviza (cu atribuții de ministru) actele normative.  Aici era principala piedică folosită de PSD în Guvern – neavizarea actelor pentru a bloca decizii. Fără acest blocaj, Guvernul poate, în sfârșit, să funcționeze. La nivel de ministere se mai deschide un front: verificarea entităților subordonate direct ministerelor controlate până acum de PSD.

(…) Apoi, teritoriu: prefecții.

Ei sunt esențiali pentru structura de putere a PSD, pentru că pot suspenda actele abuzive ale administrației locale – adică ale primarilor. Gândiți-vă ce înseamnă înlocuirea prefecților PSD cu oameni care pur și simplu își fac treaba: mai puține abuzuri, mai puțin control politic, mai puțină „sevă” care alimentează sistemul de partid.

Toate cele de mai sus sunt valabile și pentru toate celelalte entități unde conducerile se numesc de la Guvern și au acum oameni puși politic de PSD.  Sunt doar ideile simplificate, dar esențiale, despre cum ar arăta un Guvern fără PSD”, a transmis Gheorghe pe pagina de socializare.