Meniu Principal

COMUNICAT DE PRESĂ

Unitatea de Asistență Medico-Socială „Părintele Arsenie Boca” din Hunedoara a preluat, recent, cei 44 de beneficiari internaţi în Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice din municipiu.

Decizia vine în urma faptului că starea de sănătate a mai bine de 80 la sută dintre beneficiari s-a degradat în cursul anilor, în aşa fel încât s-a constat şi o necesitate mai mare de îngrijire medicală, tratamente și medicamente multiple și costisitoare pentru persoanele internate. Practic, la nivel local, majoritatea cererilor de internare din ultimii ani au fost pentru îngrijire la pat, beneficiarii fiind în totală dependență, nevoile acestora fiind mai mult medicale decât sociale, medicamentele și îngrijirea de specialitate devenind nevoia de bază a acestora.

Iar conform legislației în vigoare, Căminul de persoane vârstnice este organizat astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor beneficiarilor cu probleme sociale în primul rând, tratându-se și problemele medicale existente din cauza vârstei înaintate, însă nevoia îngrijirilor medicale a devenit prioritară.

La fel de important, odată cu preluarea beneficiarilor la UAMS „Părintele Arsenie Boca”, costurile îngrijirii lor se reduc substanţial, de la 4.455 de lei lunar, la 1.576 de lei lunar – având în vedere subvenţiile venite din partea Ministerului Sănătăţii. De subliniat, personalul care se ocupa de îngrijirea persoanelor vârstnice trece, şi el, sub umbrela Unităţii Medico-Sociale, iar spaţiul în care şi-a desfăşurat activitatea centrul de zi din cadrul Centrului Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice din Hunedoara va fi preluat de UAMS „Părintele Arsenie Boca”, odată cu obţinerea avizelor şi licenţierii din partea Ministerului Sănătăţii, pentru ca el să deservească, în continuare, pe viitor, beneficiarii care nu au nevoie de asistenţă medicală 24 de ore din 24 de ore.

În acest sens va exista posibilitatea extinderii serviciilor pe care le oferim persoanelor vârstnice care au nevoie de acest lucru în municipiul nostru.