Meniu Principal

COMUNA ILIA| Petrișor Bisorca, elevul din mediul rural care a scris istorie

Calificare în premieră la etapa națională a concursului de chimie „Lazăr Edeleanu”

 Pentru prima dată în istoria competițiilor științifice din județul Hunedoara, calificarea în etapa națională a fost adjudecată de un elev din mediul rural. Artizanul acestei victorii este Petrișor Bisorca, elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” din comuna Ilia.

Petrișor a obținut, 85 de puncte, cel mai mare scor din județ, asigurându-și calificarea în etapa națională care se va desfășura în luna mai.

Pregătirea lui Petrișor s-a făcut în cadrul proiectului CASA ȘTIINȚEI coordonat de președintele asociației Tiberiu Stroia.

„Pe Petrișor l-am remarcat, anul trecut, în tabăra de știință pe care o organizăm în fiecare vară la Pensiunea Dacica. La finalul taberei a reușit să-și adjudece Premiul de Excelență și a primit propunerea de a face parte din echipa CASA ȘTIINȚEI.

Petrișor a acceptat și a ales specializarea chimie. După luni de pregătire , Petrișor își confirmă valoarea, prin această calificare” spune Tiberiu Stroia.

Președintele Asociației Casa Științei, mai arată că pregătirea pentru un astfel de concurs presupune foarte multă muncă. „Petrișor are o capacitate de muncă extraordinară. Pentru acest concurs a ajuns să lucreze și șase ore zilnic asta și pentru că au fost foarte multe lucruri de recuperat. În plus, pregătirea presupune să înțelegi chimia dincolo de manual. Adică ai nevoie de studiul intensiv a unor noțiuni din afara manualului. Din fericire, Petrișor are o capacitate de analiză și înțelegere mult peste nivelul mediu. Deci a lucra cu el este o plăcere”, spune Tiberiu Stroia.

Competiția de chimie „Lazăr Edeleanu” presupune cunoașterea aprofundată a noțiunilor teoretice de chimie. Elevii au de rezolvat 30 de probleme de nivel mediu și ridicat, într-un interval de 2 ore. Ineditul competiției este că participanții nu primesc un tabel periodic deși o mare parte dintre probleme impun folosirea acestui tabel. Asta înseamnă că elevii trebuie să aibă în memorie poziția elementelor chimice în tabel pentru a putea obține informațiile de care au nevoie.

În etapa națională, care se va desfășura în luna mai, Petrișor va susține atât un examen teoretic cât și un examen de laborator.