Meniu Principal

Competiţia „Cupa Vacanţei” la Aqualand Deva

Competiţia s-a desfăşurat într-un cadrul organizat, cu personal calificat

 Complexul Aqualand Deva a organizat „Cupa Vacanţei” la înot şi copiii au putut să-şi arate abilităţile de buni înotători. Au participat o parte dintre cei care urmează cursuri  de înot în cadrul complexului acvatic.

 

 

 

 

 

Copiii sunt aşteptaţi să facă sport, dar şi să se distreze

„ Este vacanţă. Asta înseamnă mai puţine teme,  mai mult înot! Odată cu vacanţa şcolară, copii pot frecventa cursurile intensive de inot pentru copii, la bazinele noastre. Competiţia „Cupa Vacanţei” s-a desfăşurat la începutul lunii iunie şi au existat două probe, clasificarea făcându-se pe categorii de vârstă şi vechime. Competiţia s-a desfăşurat într-un cadrul organizat, cu personal calificat, instructorii noştri fiind cei care îi ajută de ceva vreme pe copii să cunoască tehnicile şi stilurile de înot. La această acţiune au participat o parte din copiii care urmează aceste cursuri în cadrul complexului acvatic, adică peste 70.

Beneficiile acestui sport, mai ales pentru copii, nu sunt deloc de neglijat, înotul conducând la  o dezvoltare armonioasă a copiilor.

Momentan, activează şase instructori la noi, iar orele de înot se fac pe grupe şi după un anumit grafic. Durata unui curs variază de la un caz la altul, unii copii fiind mai receptivi şi talentaţi, iar alţii fiind nevoiţi să-şi dea silinţa mai mult. În general, noţiunile primare le deprind în circa o lună. Dar pentru a se perfecţiona, continuă cu următorul nivel. Prin urmare, îi aşteptăm şi îi îndemnăm să facă sport, dar şi să se distreze, în acelaşi timp“, a spus Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.I.G.M), entitate în cadrul căreia funcţionează Complexul Aqualand.

 

 

 

 

 

 

 

 

La Aqualand Deva, se organizează cursuri de înot pe tot parcursul anului

Înotul este unul dintre cele mai recomandate şi sănătoase activităţi. La Aqualand Deva este vară tot timpul, iar cei care nu ştiu să înoate pot veni aici să înveţe. De asemenea, complexul acvatic de la poalele cetăţii pune la dispoziţia vizitatorilor o mulţime de alternative pentru a petrece timpul liber.

“Cursurile de înot, din cadrul complexului nostru, se adresează copiilor, dar şi adolescenţilor care vor să înveţe să înoate, precum şi celor care ştiu să îoate şi doresc să îşi perfecţioneze stilul de înot sau să înveţe un stil nou. Pentru a fi siguri că micuţii vor beneficia de o bună pregătire la Aqualand Deva am creat grupe organizate pe criterii de vârstă şi competenţe. Ca de fiecare dată, vrem să le oferim celor care doresc să ne treacă pragul, momente speciale şi cât mai multe surprize plăcute. Ne aşteptăm, în această vacanţă de vară, la un număr cât mai mare de copii”, precizează Corinna Flavia Costea, şef Serviciu Baze Sportive şi de Agrement.

În cadrul acestei competiţii au fost oferite premii ce  au constat în medalii şi cupe. Cei care doresc să înveţe să înoate, indiferent de vârstă, pot beneficia la Aqualand de cursuri de înot ţinute de şase antrenori specializaţi. Cursurile au loc în fiecare după-amiază.

 

Maria Hogman