Meniu Principal

Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” va fi modernizat cu bani europeni

Valoarea totală a proiectului este de peste 2,2 milioane de euro

Aproape 2 milioane de euro, bani europeni, vor fi investiți pentru reabilitarea și modernizarea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” (școala generală) din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Regio-Programul Operaţional Regional 2014-2020.

 La aceste fonduri europene se adaugă 1.417.689,19 lei din bugetul național și 343.803,93 lei de la bugetul general al municipiului Deva.

Valoarea totală a proiectului ,,Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” (școala generală) este de 11.030.999,37 lei cu TVA ( peste 2,2 milioane de euro).

Ieri a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor.

Obiectivele specifice ale acestei investiții pe bani europeni sunt:

Reabilitarea şi modernizarea spaţiilor destinate procesului educaţional, precum şi dotarea acestora cu echipamente didactice specifice învăţământului din ciclul primar; facilităţi pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, prin reabilitarea sălii de sport şi activităţilor din pauze, prin amenajarea curţii şcolii

Crearea unei infrastructuri şcolare moderne, adecvată desfăşurării procesului de învăţământ, asigurându-se astfel condiţiile materiale pentru un proces didactic de calitate, în conformitate cu cerinţele actuale

Îmbunătăţirea calităţii actului educaţional corespunzător cerinţelor psihopedagogice şi asigurarea accesibilităţii tuturor elevilor la procesul de învăţământ

Asigurarea condiţiilor pentru o educaţie de calitate şi creşterea gradului de participare a populaţiei şcolare în învăţământul primar

Intervenţii care se vor executa în cadrul acestui proiect

Clădirea şcoală: lucrări de desfacere a unor pereţi interiori; lucrări de compartimentare interioară; realizare de pereţi noi transversali, respectiv cămăşuire de pereţi transversali cu rol de consolidare antiseismică a structurii tronsonului I; reparaţii la nivelul pereţilor; înlocuirea pardoselilor/încălzire în pardoseală, acolo unde este necesar; refaceri de finisaje interioare şi exterioare; lucrări de reparaţii la nivelul şarpantei precum şi înlocuirea elementelor degradate (şipci, învelitori etc.); asanarea demisolului şi efectuarea reparaţiilor necesare; demontarea centralei termice şi a instalaţiilor aferente acesteia; lucrări de instalaţii termice, electrice, sanitare, antiefracţie; dotări, utilaje și echipamente tehnologice; racordarea la reţeaua de canalizare pluvială; înlocuire/recondiţionare a tâmplăriei existente etc.

Clădirea Sala de sport: refacerea finisajelor interioare şi exterioare; anvelopare termică a clădirii; înlocuirea pardoselilor/încălzire în pardoseală, acolo unde este necesar; lucrări de fonoizolare a interiorului sălii de sport; lucrări de instalaţii termice, electrice, sanitare, antiefracţie; dotări, utilaje și echipamente tehnologice; racordare la reţeaua de canalizare pluvială; înlocuire tâmplarie existentă etc.

Instalaţii: au fost prevăzute lucrări de refacere şi modernizare a instalaţiilor, inclusiv branşarea la reţelele de utilităţi a următoarelor: instalaţii electrice; instalaţii sanitare, inclusiv alimentare cu apă şi canalizare, hidranți; instalaţie interioară de încălzire, instalaţie de semnalizare în caz de incendiu; instalaţie de detecţie şi semnalizare efracţii şi sistem TVCI; instalaţie de alarmare a personalului (sonerii); reţea de date şi CATV; instalaţie CATV; instalaţie de alarmare la efracţie şi supraveghere video; instalaţie BMS (Building Management System), etc.

 Lucrări exterioare: refacerea în totalitate a pavimentului curţii şcolii în vederea colectării apelor pluviale; reamenajarea estetică şi funcţională a curţii interioare (realizarea de culoare de alergare pentru orele de educaţie fizică); reabilitarea împrejmuirii aferente; crearea zonelor verzi pentru relaxare (loc joacă, plantări arbuști); dotări (bănci, jardiniere, coşuri gunoi, cişmea); asigurarea utilităților necesare funcționării în bune condiții a clădirilor/obiectivului de investiții (instalații sanitare exterioare -rețea apă, canalizare, inclusiv hidranți exteriori) etc.

Educația de calitate, în condiții de confort și siguranță, reprezintă o prioritate a administrației publice locale!

Vom continua să atragem fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea tuturor unităților de învățământ din municipiul Deva.

Nicolae-Florin OANCEA, Primarul Municipiului Deva



« (Stirea anterioara)