CJ Hunedoara: Afirmațiile publice făcute de senatorul PNL Călin Marian sunt regretabile și îngrijorătoare
 
            
                     
                        
       		Consiliul Județean Hunedoara consideră regretabile și îngrijorătoare afirmațiile publice făcute de senatorul PNL Călin Petru Marian la adresa instituției și a consilierilor județeni. Este inacceptabil ca un parlamentar al României să jignească, în mod iresponsabil, o instituție reprezentativă și să insinueze că în administrația județeană s-ar face „circ”.
Domnul senator a asistat la ședința de joi a Consiliului Județean. A intrat în sală fără să salute și a plecat fără să spună „la revedere”. A stat cu ochii în telefonul mobil, fără să solicite cuvântul și fără să manifeste vreun interes real față de subiectele aflate în dezbatere. Cu alte cuvinte, a asistat inert timp de două ore, iar ulterior a ales să insulte întreaga instituție, bineînțeles din spatele tastaturii, în goana după like-uri.
Dacă domnul senator ar fi urmărit cu atenție lucrările ședinței, ar fi constatat că, într-adevăr, majoritatea hotărârilor se adoptă cu unanimitate, dar acest lucru nu este semn de „supunere”, ci dovada maturității politice și proba responsabilității tuturor consilierilor județeni, fie ei PSD, PNL sau AUR.
Ceea ce domnul Marian numește „circ” se numește, în fapt, instituție funcțională. Faptul că forțele politice locale pot colabora pentru binele județului este un exemplu de normalitate, nu de servilism. Ne întrebăm, totuși, ce și-ar fi dorit domnia sa: conflict, haos, scandal?
Domnul Călin Petru Marian nu se poate erija în postura de „simplu cetățean”. Este senator al României, ales prin vot (la fel ca și consilierii județeni), iar acest statut îi conferă nu doar drepturi, ci și o responsabilitate sporită a vorbelor și atitudinilor sale publice. Imunitatea parlamentară nu îl apără de propriul derapaj moral și de consecințele decenței pierdute. Județul Hunedoara are nevoie de echilibru și respect, nu de spectacole politice ieftine.
Consiliul Județean Hunedoara va continua să își facă datoria cu seriozitate și profesionalism, indiferent de zgomotul celor care confundă administrația publică cu o tribună de campanie.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara


 
	