Meniu Principal

„Cei mai buni dintre cei buni” – la biblioteca județeană

Concursul se desfășoară în perioada mai-iunie 2020, până în luna mai elevii având o perioadă de pregătire, de studiere și aprofundare

 

După consumarea celor șase ediții, începând cu anul 2014, am decis să organizăm un concurs în care să se întreacă colegiile/ liceele aflate pe primele 12 locuri în clasamentul general al concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, clasament alcătuit pe baza punctajului obținut de echipele concurente de-a lungul edițiilor precedente. Întrecerea se va desfășura anul acesta sub genericul „Cei mai buni dintre cei buni”.

 Cinci domenii ale cunoașterii, cu întrebări extrem de interesante

Startul acestei noi și originale ediții a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!” s-a dat în ziua de 21 ianuarie 2020, ora 1300, în incinta Complexului Deva Mall, etajul 3, Salle dʼOr, când s-au tras la sorți grupele preliminare. Concursul se desfășoară în perioada mai-iunie 2020, până în luna mai elevii având o perioadă de pregătire, de studiere și aprofundare a bibliografiei alcătuite de Biblioteca Județeană din cinci domenii ale cunoașterii: Științe/Generalități, Artă/Sport, Literatură, Geografie și Istorie.

Astfel, concurenții vor fi provocați să răspundă la întrebări din teme precum: Cucerirea Cosmosului, Parfumuri celebre și creatorii lor, Emil Racoviță, Jocurile Olimpice, Monumente UNESCO din România, Salvador Dali, George Orwell, Mihail Sebastian. Întrebările pe teme de geografie și istorie îi vor purta pe elevi prin India și la locurile sacre ale Terrei, vor cunoaște date importante despre populațiile lumii, vor face o fascinantă incursiune în lumea arabă, vor cunoaște istoria zbuciumată și misterioasă a papilor și vor fi cuceriți de spiritul și inteligența omului politic englez Winston Churchill. Vreau să menționez că am acordat o atenție specială limbii române, corectei ei folosiri în această epocă în care degradarea acesteia a devenit un fenomen îngrijorător. De aceea, un set de întrebări va fi strict legat de ortografie, ortoepie, pentru a evita erorile frecvente din limbajul de fiecare zi.

La ediția din acest an vor fi implicate 12 colegii și licee din județul Hunedoara:

COLEGIUL/LICEUL
1 Colegiul Naţional „Decebal” Deva
2 Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroșani
3 Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Haţeg
4 Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni
5 Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” Hunedoara
6 Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva
7 Colegiul Naţional de Informatică „Carmen Sylva” Petroşani
8 Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad
9 Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara
10 Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia
11 Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva
12 Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani

Concursul nostru, așa cum este gândit și organizat, se bazează atât pe cunoștințele dobândite de concurenți la școală, cât și pe ceea ce vor afla după parcurgerea bibliografiei aferente domeniilor și temelor stabilite pentru concurs. Este o bibliografie amplă, complexă, pentru toate cele cinci domenii ce fac obiectul concursului și, dacă o vor parcurge atent, concurenții vor avea toate șansele să se bucure de împlinirea îndemnului din genericul concursului nostru: „Citești și câștigi!”.

Prin urmare, importanța acestui concurs este foarte mare, participând, elevii vor acumula multe cunoștințe care le vor fi de folos în viață, vor așeza o temelie serioasă la edificiul atât de necesar al culturii lor generale. Într-o lume în care informația se propagă mai rapid decât gândul, pentru a folosi o metaforă, a fi la curent cu multitudinea de informații din cele mai importante domenii ale cunoașterii umane este o necesitate.

Premiile și marele câștig al cunoașterii

Premiile vor putea fi oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara și al unor sponsori precum: S.C. Anorom S.R.L., Banca Comercială Română, Bistro Lex Deva, Eurosport DHS S.A., Ingeco S.R.L., Magazin Fishing Center Deva, Restaurant Castelo Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Top Tech S.R.L. Deva, The Refresh Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva. Concursul se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara.

Dincolo de premii, marele câștig al acestui concurs îl reprezintă cunoștințele pe care elevii participanți le vor dobândi după ce vor parcurge diverse surse de informare.

Primitoarea și eleganta Salle dʼOr din incinta Complexului Deva Mall a fost locul unde s-a dat startul acestei ediții și locul unde se vor desfășura confruntările până la marea finală.

Interesul pentru acest concurs este foarte mare, el va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a instituției și în reluare pe postul local de televiziune UNU TV, începând cu data de 5 mai, când va avea loc prima confruntare, până în data de 4 iunie, data marii finale.

Desigur, cei interesați vor putea vedea și vor putea citi informații despre acest concurs și cu ajutorul partenerilor noștri media: „Accent Media”, Antena 1 Deva, „Avântul liber”, Big FM, Click News TV, „Exclusiv în Hunedoara”, „GO Hunedoara”, „Hunedoara Liberă”, „HunedoaraMea.ro”, „Hunedoara 100%”, „Info HD”, Kapital TV, „Mesagerul Hunedorean”, „Servus Hunedoara”, „Știrile Transilvaniei”, Unu TV, „Vocea Hunedoarei”, „Vorba”, „Ziarul Exclusiv”, „Ziarul Hunedoreanului”, „Ziarul Văii Jiului”.

Chiar dacă este un concurs de cultură generală, el se va desfășura după modelul unui campionat sportiv: vor exista grupe preliminare, sferturi, semifinale, finala mică și finala mare.

Au fost puse în joc premii importante: 8 laptopuri pentru locul I, 8 trotinete electrice pentru locul al II-lea, 8 hoverboards pentru locul al III-lea, 8 perechi de role pentru locul al IV-lea, 8 locuri în Tabăra Națională de Istorie și Civilizație Dacică și Romană de la Costești (Premiul juriului), 96 de vouchere a câte o băutură răcoritoare, 96 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care vor fi atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale.

Juriul concursului este asigurat de Biblioteca Județeană, el fiind format din: Ioan Sebastian Bara, manager, Luminița Mioara Vulcan, șef Serviciu Relații cu Publicul, Diana Ferencz, bibliotecar, Camelia Mestecănean, bibliotecar, Sorin Pascu, bibliotecar, Diana Trif, bibliotecar, Mihaela Țoța, bibliotecar, Daniel Oprean, analist programator.

Dorim mult succes tuturor, fie ca cei mai buni să câștige!

 

Manager,

Ioan Sebastian Bara