De ce scade PIB-ul ? Cât la sută din PIB alocăm pentru sănătate ? Vrem șase la sută din PIB pentru educație ! Și totuși….Ce e PIB-ul și de ce vorbește toată lumea despre el ?

PIB este acronimul indicatorului macroeconomic numit Produs Intern Brut. În esență, Produsul Intern Brut (PIB) ne dezvăluie forța economiei unei țări sau dacă îl raportăm la numărul de locuitori, obținem o reprezentare a bunăstării populației. Spre exemplu, în 2014, România înregistra un PIB/ locuitor de 6.195 de dolari. Pentru comparație, SUA au 53.000 de dolari, Norvegia 64.000 de dolari iar Qatarul, cea mai bogată țară din lume, are un PIB/ locuitor de 145.000 de dolari !

Practic, cu cât PIB-ul unei ţări e mai mare, cu atât locuitorii respectivei ţări o duc mai bine.

E adevărat, de vreo doi ani ne tot batem cu cărămida-n piept că ne crește PIB-ul. Mai mult, în 2014,  afișam cu mândrie cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. Problema e că alea 3,4 la sută creștere economică la un PIB de 150 de miliarde de euro reprezintă o sumă infimă dacă ne raportăm la Italia, spre exemplu, care a avut o creștere de 0, 5 la sută la un PIB de 1.560 de miliarde de euro ! Culmea, deși are are o populație de doar trei ori mai mare decât a României, Italia reușește să producă și să vândă de 10 ori mai mult !

Cum se formează Produsul Intern Brut

Economiștii definesc PIB-ul ca fiind suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei, în interiorul unei țări, în decurs de un an.

Mai pe românește, câți bani a obținut o țară, pe parcursul unui an,din vânzarea tuturor produselor și serviciilor destinate consumului final !

Aici e necesară o explicație. Spre exemplu, un televizor este un produs final, iar un microcip care intră în componența televizorului este un produs intermediar deci banii obținuți din vânzarea lui nu intră în PIB!

De asemenea, degeaba o țară produce foarte mult dacă nu reușește să vândă ! Este ceea ce numim supraproducție și are drept rezultat scăderi de prețuri pentru a influența vânzarea sau depozitarea adică se produce pe stoc.

Pentru nostalgici, în 1989, ultimul an de domnie a lui Ceaușescu, PIB-ul României era de aproximativ 53 de miliarde de dolari, foarte mic în comparație cu cel din 2015 când s-a apropiat de 168 de miliarde de dolari. Practic deși aveam o economie cu 6, 5 milioane de angajați din care peste 3, 5 milioane lucrau în industrie, produceam mult, prost și ieftin. De altfel, dincolo de piața internă unde exista un monopol absolut, piața externă pe care activa România era formată, în Europa, din țările comuniste membre ale CAER apoi mai “atingeam” câteva țări africane, arabe și China unde noi exportam la prețuri foarte, foarte mici prin urmare impactul exporturilor în PIB era modic.

Cu PIB-ul la… analiză

Ecuația care definește PIB-ul arată astfel:

PIB = Consum + Investiţii + ( Exporturi – Importuri)

Bun. Dacă PIB-ul trebuie să crească pentru ca poporul să trăiască bine, păi hai să-l facem cât mai mare !

Teoretic e simplu. Dacă ne uităm la ecuația economiștilor, trebuie să creștem consumul, apoi să fie cât mai multe investiții iar importurile să fie mai mari decât exporturile. Din păcate, mai ales în România, practica ne omoară.

Consumul este format din două verigi importante: consumul privat (toate cheltuielile pe care le face o gospodărie) și consumul statului realizat prin cheltuieli publice și cheltuiellile cu salariile. Evident că e foarte important ca acest indicator să crească pe baza consumului privat și nu pe cel al cheltuielilor statului. Și asta deoarece statul cheltuie banii noștrii și deși acest lucru se reflectă în economie e recomandabil ca statul să cheltuie cât mai puțini bani.

Spre exemplu, în 2012, faptul că guvernul a cheltuit foarte mulți bani pentru achiziții și salarii a fost unul dintre motivele importante pentru care PIB-ul a crescut. Pe de altă parte, dacă ne gândim că România se împrumută în fiecare an, miliarde de euro pentru a acoperi găurile din buget aceste cheltuieli ar trebui restrânse pentru a reduce și sumele împrumutate.

Vestea cu adevărat bună este că începând cu ultimele luni ale lui 2014 și pe tot parcursul lui 2015, consumul privat a crescut.

Datele Institutului Național de Statistică arată că în ultimul trimestru al anului 2014 consumul intern a crescut la nivel real cu un ritm care nu a mai fost atins din 2008 încoace, înregistrând o creştere trimestrială de 2.6 la sută. Pe parcursul lui 2015 am depăsit o creștere a consumului intern de șase procente ceea ce se va reflectra pozitiv în PIB. Cauzele sunt evidente: creșterea salariilor și inflația negativă.

La capitolul investiții suntem corigenți. Așa se face că investițiile reprezintă un punct slab în ponderea PIB. Atât investițiile străine directe care au scăzut sub două miliarde de euro anual, față de 9, 5 miliarde de euro în 2008 cât și investițiile statului în proiecte publice de infrastructură, construcții de spitale, etc, etc sunt slab reprezentate în PIB.

Totuși și aici există o veste bună. Valoarea investiţiilor străine directe în România a ajuns, în primele şapte luni din 2015, la două miliarde de euro, în creştere cu 60 la sută faţă de perioada similară a anului trecut. Nu e mult, dar e un semnal bun pentru alți investitori.

Chiar dacă investiții nu avem, există ramuri ale economiei care aduc ponderi importante în PIB. Spre exemplu, în 2014, creşterea industriei, cu 8,1 la sută şi cea a agriculturii, cu 23,4 la sută, au susţinut avansul Produsului Intern Brut .

Exportul trebuie să “bată” importul

Atunci când vorbim de diferența dintre importuri și exporturi gândiți-vă la o balanță. Pentru ca balanța să fie pozitivă exporturile trebuie să fie mai mari decât importurile. Adică să vindem mai mult pe piețele externe decât cumpărăm. În caz contrar economiștii spun că avem un defict commercial și o reflectare negativă în PIB.

România a avut în 2012, un deficit commercial de 9, 56 miliarde de euro, în 2013 am reușit să recuperăm la 10, 2 miliarde de euro iar în 2014 am avut un mic excedent datorat unei explozii a producției agricole care a moderat importurile de legume și fructe. La acest capitol, al asigurării hranei, România continuă să stea foarte prost, mai bine de 70 la sută din fructele și legumele aflate în comerț provenind din importuri.

Ca o concluzie, Produsul Intern Brut este poate cel mai important indicator macroeconomic care reflectă “sănătatea” și “virilitatea” unei economii. Fiecare componentă a acestuia trebuie tratată cu atenție de orice guvern pentru a putea stabili politicile economice și fiscale pentru anii ce urmează.

Tiberiu Stroia