O zi plină, parcă una specială, în spiritul Dragobetelui! Deși vremea nu se arată încă a fi primăvară, am sărbătorit această zi cu o frumusețe aparte – cea a artei,Mai mult
„Acum 28 de ani deveneam campion mondial WBO după o luptă dură cu Santiago Samaniego” a scris Mihai Leu, pe pagina de socializare, postând un articol din ziarele vremii:
În fiecare an, în perioada premergătoare Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva se mobilizează în acțiunea O jucărie pentru fiecare, inițiată în urmă cuMai mult
„Felicitări, AlphaBit! Și de această dată, AlphaBit – echipa de robotică a Colegiului National Mihai Eminescu Petroșani își arată valoarea, dar și faptul că sunt acolo unde își merită locul.Mai mult
Vineri, 21 februarie DEVA, TEATRUL DE ARTĂ, ora 19.00 – spectacolul „Secretul Fericirii”, după un text semnat de Alexandru Popa Regia: Mihai Panaitescu Distribuția: Armand Crișan, Diana Dănilă, Aurelian CuleaMai mult
“Cantonament 2025, ziua a patra A mai trecut o zi de pregătire, o zi plină de activități dar și de socializare și recuperare fizică. Toți sportivii sunt în parametrii normali,Mai mult
Opera lui Constantin Brâncuși nu aparține doar trecutului, ci și viitorului. La 149 de ani de la nașterea sa, capodoperele sale continuă să inspire și să definească esența identității românești.Mai mult
Este cea mai longevivă persoană din familia ei. A trăit pe viu istoria ultimilor 90 de ani. Şi-a petrecut copilăria în vremea celui mai întins război din istorie. Cu avioaneMai mult
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită la un spectacol de neuitat! Pe 31 martie 2025, la ora 17:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „DrăganMai mult
„Omagiul meu eternului Brâncuși! Pe 19 februarie este sărbătorită Ziua Națională Constantin Brâncuși. 19 februarie este data la care, în 1876, s-a născut marele sculptor român, la Hobița, în județulMai mult