POLITIC
Interviu cu Sorin Marica, deputat PSD de Hunedoara: Măsurile guvernamentale pentru bătrâni şi tineri

Ajutorul asistat pentru persoanele în vârstă şi programele de sprijin pentru cei tineri reprezintă două dintre principalele axe pe care guvernanţii vor să le dezvolte. În interviul acordat cotidianului nostru,Mai mult
Trebuie să ne integrăm în spațiul european de educație

Iuliu Winkler s-a întâlnit cu studenți ai Universității din Petroșani. Europarlamentarul le-a vorbit acestora despre cultivarea spiritului antreprenorial, dezvoltarea capacității de inovare și cercetare, despre spațiul european de educație șiMai mult
COMUNICAT DE PRESĂ : Campania amplă de denigrare a Curții Constituționale este un atac împotriva statului de drept și a democrației

În ultimele zile, am asistat la un atac continuu asupra statului de drept și a democrației, una dintre temele predilecte fiind accea că decizia CCR privind revocarea procurorului șef DNAMai mult








