La finalul anului trecut, alături de mai mulți colegi parlamentari, am depus două proiecte legislative. Primul, proiectul legislativ privind actualizarea burselor românilor de pretutindeni, a fost votat în unanimitate deMai mult
Astfel, se va asigura cadrul legislativ pentru finalizarea unor investiții în hidrocentrale – multe aproape gata – cu beneficiul uriaș al aportului de zeci de mii de megawați lunar, înMai mult
Studenții din Ucraina se pot înscrie în universitățile românești Studenții din Ucraina se pot înscrie în universitățile românești în orice moment al anului universitar. Înscrierea se poate face inclusiv înMai mult
Susținerea producătorilor români și a companiilor românești trebuie să fie o prioritate în această perioadă Mă bucur că am reușit astăzi să trecem de Camera Deputaților- cameră decizională, legea prinMai mult
Printre iniţiativele legislative adoptate ieri s-a aflat şi Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice și a Legii nr.99/2016 privind achizițiile sectoriale – PL-x 363/2021.Mai mult
Acordarea burselor destinate românilor de pretutindeni în cuantum egal cu bursele studenților români cu cetățenie. Proiectul legislativ privind actualizarea burselor românilor de pretutindeni a fost votat în unanimitate de cătreMai mult
Vizita vicepreședintelui SUA este o puternică garanție pentru securitatea României și demonstrează că relația dintre cele două state este foarte solidă și este bazată pe solidaritate. De asemenea, arată atașamentulMai mult
Investițiile privind dezvoltarea turismului din cadrul Programului ”Schi în România” vor fi deblocate Proiectul de lege, al cărui inițiator sunt, prin care vor fi deblocate investițiile privind dezvoltarea turismului dinMai mult
Personalul din unităţile sanitare, încadrat fără concurs pe perioada stării de alertă, poate rămâne pe post Deputaţii au adoptat un proiect de lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, înMai mult
Şedinţa Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, de ieri, a avut pe ordinea de zi mai multe iniţiative legislative importante. Aş dori să mă refer doar la treiMai mult