Începând cu a doua jumătate a acestui an, primele gaze vor fi extrase din Marea Neagră Proiectul Legii offshore a intrat, ieri, pe agenda Biroului permanent și va fi dezbătutMai mult
Un atu important pentru dezvoltarea economică a judeţului Hunedoara este turismul. Din păcate, destinaţii de interes nu sunt accesibile. Din acest motiv, am adresat o întrebare ministrului mediului în legăturăMai mult
Este cel mai mare tun din istoria României dat banului public Este cea mai mare batjocură față de taxele colectate de la cetățeni. Ultima achiziție de 39 de milioane deMai mult
La ședința Comitetului de Coordonare Județean al TNL – Filiala Hunedoara au participat aproximativ 400 de delegați, tineri liberali din Unitățile Administrativ Teritoriale din județ. Ovidiu Boldor, în vârstă deMai mult
Actualul context economic este dificil și este o realitate cu care ne confruntăm toți. Cetățenii și economia României ACUM au cea mai mare nevoie de susținere, de aceea primele măsuriMai mult
Când se vrea, se poate. Măsurile economice și sociale ale PSD, în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de euro, demonstrează aplecarea actualei coaliții de guvernare asupra nevoilor reale ale românilor.Mai mult
Guvernul a adoptat un pachet de sprijin pentru români, în contextul crizei provocate de scumpirea gazelor și de conflictul din Ucraina. Alocăm un miliard de euro, 50% fonduri europene, 50%Mai mult
În şedinţa plenului de ieri au fost votate o serie de iniţiative legislative. Aş aminti câteva dintre cele cu impact direct asupra oamenilor. Mai întâi, PL-x nr. 643/2020 Proiect deMai mult
Partidul Național Liberal sprijină mediul de afaceri, protejează locurile de muncă, investițiile aflate în derulare și îi ajută pe românii afectați de fenomenul mondial al scumpirii energiei și gazelor, precumMai mult
Guvernul condus de Nicolae Ciucă a anunțat noi măsuri pentru susținerea economiei românești, incluse în programul ”Sprijin pentru România”, măsuri pentru care se alocă nu mai puțin de 17,3 miliardeMai mult