PSD nu va vota în forma actuală proiectul de lege care înăsprește pedepsele pentru participanții la proteste publice. PSD nu susține propunerea legislativă inițiată de PNL prin care se înăsprescMai mult
la sediul PSD Deva a fost găzduită o dezbatere care a avut ca subiect principal de discuție măsurile prevăzute în noul pachet legislativ propus de Ministerul Familiei, Tineretului și EgalitățiiMai mult
Așa după cum s-a angajat, PSD vine în ajutorul românilor care se confruntă cu scumpirile polițelor RCA. Românii nu trebuie să mai suporte, din buzunarul lor, ingineriile financiare ale asigurătorilorMai mult
În ședința PSD au fost exprimate nemulțumiri față de compensațiile mici acordate fermierilor români. Cu toții ne-am fi dorit compensații mai mari. Dar nu a fost în discuție demiterea ministrului.Mai mult
MApN a solicitat aprobarea Parlamentului pentru iniţierea procedurilor de atribuire a mai multor programe de înzestrare vizând sisteme de arme SHORAD – VSHORAD, maşini de luptă pentru infanterie pe şenileMai mult
Am votat în Senatul României instituirea anului 2024 ca „Anul Avram Iancu”, la aniversarea a 200 de ani de la nașterea marelui revoluționar român din Ardeal. Proiectul a fost adoptatMai mult
Era o măsură necesară, reparatorie, dat fiind importanța uriașă a APIA. Instituția derulează o serie de proceduri privind distribuirea, controlul și gestionarea fondurilor europene și naționale, destinate susținerii fermierilor șiMai mult
” Discuția despre creșterea vârstei de pensionare trebuie tranșată înainte să mai dăm naștere, din cine știe ce motive politice, și la alte îngrijorări pentru români. PSD nu susține oMai mult
Pe ordinea de zi a ședinței Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională s-au aflat mai multe inițiative legislative. Am să mă refer doar la cele mai importante dintreMai mult
Plenul Camerei Deputaților a adoptat azi prin vot final o serie de inițiative legislative. Aș dori să amintesc aici două pe care le apreciez ca fiind relevante. În primul rând,Mai mult