Am aprobat Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, adoptând, cu 260 voturi pentru şi 5 abţineri, proiectul de lege în acest sens. Planul se implementează pentruMai mult
Partidul Socialiştilor Europeni a confirmat vineri că România merită în să facă parte din Spaţiul Schengen. De la această tribună adaug şi mulţumirile mele adresate colegilor din familia noastră europeanăMai mult
PSD va propune în Coaliție rediscutarea propunerii sale inițiale pentru reglementare a pieței de energie pentru o perioadă limitată, astfel încât să se pună capăt tranzacțiilor speculative cu energie, iarMai mult
Acestea reprezintă un obiectiv important în ridicarea MCV și în aderarea României la spațiul Schengen. Noile Legi vin să modernizeze justiția, să o alinieze la principiile europene, să consolideze independențaMai mult
MARIUS BUDĂI, MINISTRUL PSD AL MUNCII ELIMINĂ ORICE ECHIVOC! PSD susține majorarea punctului de pensie și a pensiei minime cu cel puțin 10%, într-o singură tranșă, de la 1 ianuarieMai mult
Le mulțumesc colegilor din familia noastră europeană pentru adoptarea Rezoluției prin care se exprimă clar sprijinul total pentru aderarea României la spațiul Schengen. Aceasta demonstrează, încă o dată, principiul deMai mult
AUDIENȚE. Persoanele care au venit azi în audiență au ridicat probleme privind Ordonanța de urgență nr. 63 din 9 mai 2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin materialMai mult
Dintre proiectele de lege de pe ordinea de zi de azi a şedinţei Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, am ales să mă refer în continuare la celeMai mult
Am adoptat în plenul Camerei Deputaţilor două iniţiative legislative care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al ConsiliuluiMai mult
Astăzi, 11 octombrie 2022, i-am transmis domnului europarlamentar Guido Reil o scrisoare prin care îl invit să viziteze România. Săptămâna trecută, în Parlamentul European, acesta a menționat că România esteMai mult