Meniu Principal

Campania „Informare acasă! Siguranță în lume”, din nou în judeţul Hunedoara

Am participat, zilele acestea, la etapa a II-a a Campaniei „Informare acasă! Siguranță în lume” organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara.

 Din partea ministerului, subsecretarul de stat Victor Ionescu a expus conceptul, scopul, principalele obiective şi modalităţi de promovare utilizate. Au fost prezenţi şi prefectul judeţului Fabius Kiszely, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, directori ai instituţiilor deconcentrate.

Scopul campaniei este de a realiza o informare corectă și cât mai completă a potențialilor migranți români în ceea ce privește drepturile pe care le au în statele membre ale Uniunii Europene.

Tot mai mulți români trebuie să își cunoască drepturile și responsabilitățile pe care le au ca şi cetățeni europeni și să știe, de asemenea, cum să acționeze când drepturile le sunt încălcate atunci când se află peste hotare ca turiști, la studii sau în calitate de angajați.

Senator,  Viorel Sălan