Călin Marian, senator PNL: Cine plătește, domnule Laurențiu Nistor?
Senatorul liberal Călin Marian critică modul în care Consiliul Județean Hunedoara gestionează unele proiecte aflate în derulare, astfel că, în opinia sa „județul pare prins într-un șir nesfârșit de proiecte cu probleme, întârzieri și corecții financiare”. În acest context, senatorul îl întreabă pe președintele CJ Hunedoara, cine răspunde pentru aceste greșeli.
Călin Marian, senator PNL: „Consiliul Județean Hunedoara continuă să producă scandal după scandal, iar județul pare prins într-un șir nesfârșit de proiecte cu probleme, întârzieri și corecții financiare.
Cel mai recent exemplu este cel legat de proiectul autobuzelor electrice din Valea Jiului. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a aplicat o corecție financiară de 10 la sută pentru nereguli constatate în procedura de achiziție, iar instanța a menținut definitiv sancțiunea. Din păcate, nu este un caz izolat. Avem și problema deponeului ecologic de deșeuri, unde Consiliul Județean nu a încasat redevența, valoarea depășind 16 milioane de lei. Și, din păcate, lista poate continua.
Întrebarea este simplă: cine plătește pentru aceste greșeli?”, i-a transmis Călin Marian, președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, pe pagina de socializare

