Meniu Principal

Călin Marian a evitat să discute despre problemele generate de telecabina de pe Cetate

Invitat în cadrul emisiunii „Ora Exactă”, la postul local de televiziune Antena 3 Deva, Călin Marian candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara a evitat o discuție cu moderatorul pe tema telecabinei de pe Cetatea Devei.

Practic, în intervenția sa din cadrul emisiunii, liberalul Călin Marian a pus toate nemulțumirile cetățenilor municipiului Deva pe seama unor cârcotași.

Moderator: Acum patru ani ni s-a servit modelul Oradea pentru Deva. Trebuie să fiu realist, Oradea nu seamnănă cu Deva, nici pe departe. Eu aș vrea să fie Deva ca Oradea, dar nu este.

Călin Marian: Ușor s-au făcut pașii. Știți foarte bine că toată lumea a hulit centrul Devei. Centrul Devei arată bine, după modernizarea care s-a făcut conform modelului din Oradea.

Moderator: Păi sunt modernizați vreo 200 de metri! Mai sunt vreo trei kilometri până la biserica din Ceangăi!

Călin Marian: Să știți că în centrul la Oradea nu este mai mult de 200-300 de metri. La ora asta nu cred că este cineva nemulțumit de cum arată centrul din Deva. Cu eforturi și cu toată ura asta pe care lumea a încercat să o inducă la un moment dat.

Moderator: Nu numai pentru centru. Pentru telecabină, spre exemplu. Pentru calitatea lucrărilor, pentru faptul că orașul nu are lumină noaptea…

Călin Marian: Încă este în construcție bulevardul. Și aici nu este neapărat vina primarului. Pentru că nu poate să aibă control până nu se va finaliza investiția. Dar cu siguranță lucrurile astea le veți discuta cu primarul orașului.