Meniu Principal

Călan| Consilierul local AUR, Ilie Neagu îi reproșează primarului situația în care se găsește Casa de Cultură

Neagu: “De patru ani, cineva încasează chirii pentru un spațiu care aparține orașului Călan…

Discuția a avut loc în cadrul ședinței de consiliul local, unde Neagu i-a atras atenția primarului Iovănesc situația în care se află Casa de Cultură a orașului, solicitâdu-i consecvență în rezolvarea situației. În opinia consilierului local AUR, situația juridică a clădirii a fost clarficată printr-o decizie judecătorească definitivă, astfel că i-a cerut primarului să facă demersurile necesare aplicării ei. Mai mult, consilierul local a acuzat faptul că deși a solicitat administrației locale să i se pună la dispoziție hotărârea instanței, acest lucru nu s-a întâmplat.

Ilie Neagu consilier local AUR: “De la începutul anului și până acum am încercat să lămurim această situație dar constat că batem pasul pe loc. Referitor la Casa de Cultură, între timp am notificat, cine-i proprietarul, de când este proprietar, dar cu toate insistențele mele de a-mi fi pusă la dispoziție hotărârea judecătorească prin care orașul Călan a intrat în posesia imobilului, nu am primit-o. Probabil în acea hotărâre, judecătorul a dispus pe lângă întabularea imobilului în proprietatea orașului Călan și evacuarea celor care ocupă clădirea.

Nu este normal ca de patru ani, cineva să încaseze chirii pentru un spațiu care aparține orașului Călan. Mi s-a spus acum două luni la ședință că există o contestație care ne împiedică să intrăm în posesia acestui imobil. Termenul a fost la București, iar soluția instanței a fost aceea de a admite cererea de ajutor public, eșalonează plata pentru doi ani de acum înainte. Deci noi de acum înainte, batem pasul pe loc, așteptăm doi ani, după care se judecă”, a precizat consilierul local, Neagu.

Ilie Neagu, consilier local: „În chestiunile juridice, domnul secretar al primăriei poate să confirme, o hotărâre judecătorească definitivă se pune în executare. Noi nu putem aștepta 10 ani ca să punem în executare pentru că avem contestații.

(…) I-am solicitat domnului avocat care s-a ocupat de procesele respective să vină 10 minute în ședința de consiliul local și să ne explice dânsul, să vorbim în termeni juridici. Din păcate nu cred că o să-l vedem de aproape, în condițiile în care în anul 2025 a primit de la Primăria Călan, 51.746 de lei. Cred că am merita și noi consilierii locali să avem o explicație din partea domnului avocat să vedem unde s-a blocat acest proces de intrare în posesie”, a precizat Neagu, în ședința de consiliul local.

În replică primarul orașului Călan i-a transmis consilierului local că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât crede el, sunt pași de făcut ]n cadrul acestui demers, iar el nu-și asumă  preluarea Casei de Cultură până când lucrurile nu sunt foarte clare.

Adrian Iovănesc, primarul orașului Călan: “Domnule consilier este adevărat avem o hotărâre judecătoarească prin care ni se spune că putem înscrie Casa de Cultură în proprietatea orașului Călan dar nu există ordin de evacuare a actualilor deținători. Pe parcursul istoriei la care dumneavoastră faceți referire am avut în permanență contestații în instanță pe diverse spețe ce privesc acest imobil.

(…) Mai mult, nu prea există un istoric juridic, prin care astfel de cazuri, clădiri care au fost în proprietatea sindicatului, cum este cazul nostru, să fi fost preluate din proprietatea acestora și trecute în proprietatea publică. Deci nu este niciun caz de genul ăsta ca să avem un precedent.

(…) Până lucrurile nu sunt foarte limpezi eu nu vreau să mă bag cu capul în ceva ce nu este foarte clar. Eu am fost inițiatorul acestei acțiuni de a prelua Casa de Cultură a orașului Călan, dar eu am rezerve de a prelua într-un fel sau altul aceast imobil.

(…) Nu este o chestiune atât de simplă, ceea ce vi se pare dumneavoastră că este scris acolo, proprietatea orașului Călan… gata suntem proprietari. Sunt pași de făcut”, a precizat în expunerea sa, primarul orașului Călan.