Bugetarul de lux, Adrian David, campanie electorală în timpul serviciului
Încruntat, dar îmbrăcat pe măsura salariului de bugetar pe care-l încasează de la Primăria Deva (unde ar trebui să-și facă datoria de administrator public), Adrian David uită uneori de ce s-a dus la serviciu. Așa a fost și joi când, însoțit de consilierul județean Florian Toma, s-a trezit în sediul PNL, susținând o conferință de presă, în timpul programului de lucru.
Nu este prima dată când Adrian David demonstrează dispreț față de banul public din care își încasează leafa (cu voia șefilor), de aceea vom urmări cu atenție ce face administratorul public în timpul serviciului.
O cotizație de 2 LEI pentru SMURD!
Fără să fi participat la ședința Consiliului Județean Hunedoara din data de 26 februarie 2020 (de unde a demisionat, nu i-a priit funcția de „umil consilier județean”), David susține că majoritatea PSD a respins un amendament privind majorarea cotizației Salvital, de la 7 lei, la 8 lei/persoană/an.
Pe lângă faptul că PSD tocmai ce mărea cotizația de la 5 la 7 lei, majorări care au fost efectuate în mai multe rânduri în ultimii ani, trebuie spus (amintit) că, la finalul mandatului de președinte al CJ Hunedoara al lui Adrian David, cotizația la Salvital SMURD era de 2 LEI!
Așadar, înainte de a acuza PSD că nu a făcut jocul populist al PNL, ar fi bine să nu uităm grija și respectul pe care PNL l-a manifestat când Adrian David era președinte: 2 lei/locuitor al județului /an.
Cum „funcționează” cetățile pe care nu le administrăm?
Tot din populism, PNL a propus alocarea sumei de 1.000.000 lei care să asigure „funcționarea și paza cetăților dacice ce urmează a fi preluate de către Consiliul Județean” și, vezi Doamne, „ciuma roșie” a zis „NU”.
Ne este foarte greu să înțelegem ce presupune „funcționarea cetăților dacice” (cetățile sunt aparate electrocasnice sau instituții să funcționeze?) și nu înțelegem cum ar putea fi alocați bani, LEGAL, să plătești paza unor obiective pe care încă NU LE ADMINISTREZI. Legea a fost, într-adevăr adoptată de Parlament cu sprijinul și la inițiativa parlamentarilor PSD de Hunedoara, dar încă nu a fost promulgată de președintele României. Abia după aceea se face un protocol de predare-primire și se intră efectiv în administrare. Ei bine, domnule David, abia după aceea se pot aloca fonduri pentru pază și… „funcționare” – cum ziceți dumneavoastră. Dacă totuși insistați și nu sunteți convins, faceți o întrebare la Curtea de Conturi, poate vă lămuresc dânșii…
Ce nu spune PNL
Ei bine, liberalii spun multe, dar spun numai ce le convine. De exemplu, nu spun că în aceeași ședință din 26 februarie au propus diminuarea fondurilor pentru investiția de extindere a rețelei de distribuție a apei potabile în Pasul Vâlcan. De fapt, asta e dovada că pe liberalii hunedoreni i-a cam durut în cot de dezvoltarea turismului. Amendamentul, da, a fost respins, pentru că nu e normal ca o investiție în derulare să fie blocată de propuneri populiste.
Apoi, PNL a mai cerut reducerea bugetului de la Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara. Practic, cu banii propuși spre diminuare, Centrul ar fi rămas fără finanțarea necesară organizării Serbărilor Naționale de la Țebea. Dar, ce nevoie avem de Țebea, de patrioți? Dacă nu e campanie electorală, Țebea și Crăișorul nu există pentru PNL. Dovada este faptul că președintele Iohannis a fost la Țebea O SINGURĂ DATĂ, în campania electorală pentru prezidențialele din 2014. Se pare că nu i-a plăcut, așa că nu a mai revenit.
Domnule David, faptul că mizați pe memoria scurtă a hunedorenilor este o lipsă de respect. Hunedoara nu a uitat cum ați ținut județul în BEZNĂ TOTALĂ timp de 12 ani și nu va uita nici în următorii 12 ani! Așa că, încercați să vă obișnuiți cu noul loc de muncă, se pare că veți sta mult și bine…
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara