Meniu Principal

Biblioteca Castelului Nopcsa s-a îmbogățit cu noi lucrări de o valoare științifică și documentară deosebită

Cu recunoștință, primim donația oferită de prof. Dan Alexandru Grigorescu, unul dintre cei mai apreciați paleontologi români, care a contribuit la completarea fondului documentar dedicat personalității și operei lui Franz Nopcsa.
Colecția cuprinde hărți geologice istorice, teza de doctorat a lui Franz Nopcsa, lucrări fundamentale despre dinozaurii din Transilvania, publicații rare, precum și volume dedicate biografiei și activității sale științifice.
Fiecare dintre aceste lucrări reprezintă o piesă importantă în înțelegerea moștenirii lăsate de savantul care a făcut cunoscută Țara Hațegului în lumea paleontologiei și a geologiei.
Mulțumim, domnule profesor, pentru acest gest de generozitate și pentru încrederea acordată Bibliotecii „Franz Nopcsa”, un spațiu dedicat cercetării, cunoașterii și păstrării memoriei științifice”.
MCDR Deva