Meniu Principal

Băut la volan un bărbat din Băcia a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor

Ieri seară, polițiștii din Simeria au pornit în urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalul regulamentar al agenților. Șoferul a continuat deplasarea pe un drum neamenajat din apropierea localității Băcia, moment în care s-a trecut la urmărirea acestuia, folosindu-se semnalele acustice și luminoase.  Autoturismul a fost oprit forțat, iar conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani, din Băcia, a fost testat cu aparatul etilotest.

Rezultatul a indicat 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Sursa: MondoTV