Meniu Principal

Barstan, deputat AUR: Nu sunt bani pentru primele de Paște ale minerilor. În curând, nu vor fi nici pentru salarii

Tiberiu Barstan, deputat AUR: Când ai lideri de sindicat membri de partid, rezultatul este inevitabil: obediență, tăcere și trădarea intereselor celor pe care ar trebui să-i apere   

Îi consider principalii vinovați, alături de partidele politice și guvernele care au decis, pas cu pas, închiderea mineritului. Dacă ar fi existat unitate, dacă ar fi existat acțiuni reale în stradă, negocieri dure și fermitate în fața deciziilor politice, astăzi nu vorbeam despre un sector în moarte clinică. Vorbeam despre investiții, despre strategie și despre un viitor.

Conducerea Complexului Energetic Valea Jiului invocă „înțelegeri” cu Guvernul și reguli care, chipurile, nu permit acordarea primelor de Paște, un drept de care minerii au beneficiat întotdeauna. Dar aceeași companie, ținută în viață din ajutor de stat, găsește bani pentru salarii, bonusuri și privilegii pentru conducere și Consiliul de Administrație, exact cei care au dus societatea în pragul colapsului.

 Pentru salariile și bonusurile conducerii ați găsit bani?

  Pentru indemnizațiile Consiliului de Administrație nu se încalcă nicio „înțelegere” cu Uniunea Europeană? La Complexul Energetic Valea Jiului, membrii Consiliului de Administrație încasează aproximativ 12.000 lei lunar fiecare. Directorul general ajunge la peste 38.000 lei lunar, într-o companie aflată în colaps. În același timp, minerii câștigă între 5.000 și 6.500 lei în front, iar personalul auxiliar abia ajunge la 4.800–5.300 lei. Adică oamenii care își riscă viața zilnic sunt plătiți de câteva ori mai puțin decât cei care conduc din birouri și au adus compania în această situație.  Pentru mineri nu mai există nici măcar respect din păcate.

Barstan: Au existat promisiuni clare că primele vor fi acordate conform intelegerilor asumate in contractul de muncă..

 Astăzi, aceleași promisiuni sunt încălcate fără explicații iar minerii sunt amăgiți, păcăliți și tratați ca o simplă cheltuială. În schimb, cei din vârful companiei, numiți politic, rotiți între funcții, susținuți de PSD și PNL,  își păstrează privilegiile indiferent de rezultate. Primesc indemnizații nu pentru performanță, ci pentru obediență. Nu pentru rezultate, ci pentru apartenență. Aceasta este imaginea reală: o companie în dificultate, dar cu o conducere bine plătită iar oameni care muncesc în condiții extreme sunt umiliți.

Oamenii aceștia nu cer pomeni. Cer respect. Cer drepturile prevăzute în contractul de muncă. Cer ceea ce li s-a promis”, a subliniat deputatul într-o postare pe pagina de socializare.