Bani europeni destinaţi serviciilor publice de calitate pentru deveni
Deva intră într-o nouă fază de dezvoltare a serviciilor pentru cetăţeni
La sfârşitul lunii ianuarie 2020, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a fost depusă o cerere de finanţare pentru proiectul ,,Planificare strategică în municipiul Deva pe termen mediu şi lung şi acces mai facil al cetăţenilor la servicii publice gestionate partajat de către UAT municipiul Deva”. Finanţarea solicitată este prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA), axa prioritară 2.
În urma primelor etape de evaluare, proiectul a fost declarat admis, iar acum urmează etapa de selecţie şi contractare. Suma solicitată este de 3.031.634, 13 lei (aproximativ 630. 000 euro).
Prin acest proiect, Municipiul Deva va realiza două documente strategice importante:
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă
Strategia Integrată pentru Dezvoltare Urbană pentru perioada 2021-2027
Aceste documente vor fundamenta viitoarele proiecte cu fonduri europene.
Devenii trebuie să aibă un nivel de trai comparabil cu cel din marile oraşe europene
“Conform Strategiei pentru Consolidarea Administrației Publice 2014–2020, privind orientarea administraţiei către beneficiarii de servicii publice, vom pune la dispoziţia devenilor servicii on-line prin care aceştia îşi vor putea rezolva mai uşor problemele legate de solicitările pentru atribuirea de locuinţe sociale şi pentru tineret (cererile şi documentele aferente vor fi depuse on-line şi se va asigura transparenţă în procesul de atribuire a acestora).
Creşterea calităţii vieţii în comunitatea noastră este un element strategic indispensabil dezvoltării municipiului Deva. Trebuie să folosim orice oportunitate pentru ca devenii să aibă un nivel de trai comparabil cu cel din marile oraşe europene. Acest lucru reprezintă o prioritate a administraţiei publice locale.
Facem totul pentru ca devenii să beneficieze de servicii de calitate superioară, transparente şi cât mai eficiente” a spus Nicolae-Florin Oancea, primarul Municipiului Deva.