Meniu Principal

Bani din cer – spectacol organizat de Teatrul de Artă Deva

Marți, 14 ianuarie 2020 la 19:30-20:30

 

În ultima vreme se vehiculează, cam peste tot, cuvinte ca “libertate”, “dragoste”, “cinste”, “onestitate”, “morală”. V-aţi întrebat ce aţi face dacă într-o zi aţi găsi în servieta dumneavoastră cu care mergeţi la serviciu, pardon, “job”, că aşa am auzit că e “cool” să se spună azi, deci, dacă aţi găsi o sumă de bani cu care aţi putea trăi liniştit cu familia până la adânci bătrâneţi, ce aţi face? Aţi păstra-o? Aţi căuta proprietarul? Aţi anunţa poliţia? Aţi dona banii unei biserici, moschei, sinagogi, templu? Aţi sponsoriza un ONG cu scopuri caritabile? Aţi alege “libertatea” fugind cu banii în Serbia sau Costa Rica? Aţi pune mai presus “dragostea de arginţi” cinstei?

Dar ce mai înseamnă cinstea în ziua de azi? Mai recunoaşte cineva când greşeşte? E moral să trăieşti după posibilităţile tale, cu munca onestă pe care o faci sau să încerci să te îmbogăţeşti repede, cu orice mijloace? “Aceasta e întrebarea!” Cam aşa stă treaba şi cu spectacolul ăsta! Şi cine va veni să-l vadă, va aprecia sau nu, în funcţie de propria conştiinţă, dacă protagoniştii au procedat bine sau nu în alegerea făcută! Vă aşteptăm! – Marian Stan.
Distributia: Aurel Gheorghe, Viorica Bulgac, Edgar Bunea ( Bes ), Theo Crețu, Laurențiu Lungu, Laura Tulac, Ioana Cojocărescu.
Preț bilet 20 lei /10 lei.

 

Maria Hogman