Avanpremieră la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva: ”Iluzia optică”
Trupa de teatru „ProScenium” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită, duminică, 10 februarie 2019, la ora 18:00, la avanpremiera piesei ”Iluzia optică”, a dramaturgului Dumitru Solomon, care va avea loc în sala mare a Centrului Cultural ”Drăgan Muntean”.
Un text scris în urmă cu 34 de ani, o comedie care parodiază sloganul „munca înnobilează” prin caâţiva funcţionari blazaţi, leneşi linguşitori şi laşi, care îşi pierd timpul pălăvrăgind. Singura lor preocupare este efortul de-a se menţine în „graţiile” şefilor. I-ar deranja cumplit prezenţa unui al alt coleg – un tip conştiincios, care ar face nu doar treaba lui, ci şi pe-a lor. Şi, ipotetic, dramaturgul aduce unul în scenă. Un tânăr stagiar, pus pe muncă şi ascultător, care irită la culme.
Fobia personajelor obsedate de existenţa unui coleg conştiincios se dovedeşte însă o iluzie optică, pentru că prezenţa acestuia a fost ireală. Dar autorul piesei încheie cu o lovitură de teatru. Aduce în scenă un stagiar autentic!
Spectacolul ”Iluzia optică” este realizat în cadrul proiectului ”Teatrul, ca disciplină de viață”, coordonat de regizorul Mihai Lungeanu.
Intrarea la eveniment este liberă.