Meniu Principal

Stroia Tiberiu

 

Marius Surgent, deputat PNL Hunedoara: Programul “Noua Casă” a devenit operațional

Începând cu această săptămână persoanele care doresc să-și cumpere o locuință prin programul “Noua casă” vor putea să demareze procedurile necesare unei astfel de achiziții.  Concret, normele de aplicare ale noii ordonanţe au fost publicate la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial, fapt care face operațional acest program. Programul “Noua casă” dublează plafonul pentru credite la locuinţele noi “Noua variantă a programului stabileşte dublarea plafonului pentru creditele destinate cumpării de locuinţe noi. Astfel se poate obține de cei care doresc să-și achiziționeze o locuință nouă un credit garantat de statMai mult


Sănătatea profesorilor și a elevilor nu contează pentru guvernul PNL

Puterea are măști gratuite pentru polițiști, pentru medici, pentru interlopii lui Pian, dar nu are pentru profesori și pentru elevi Ministrul Educației anunță nonșalant că nu are soluții pentru a asigura protecția sanitară profesorilor și elevii care vor începe școala pe 14 septembrie și aruncă, din nou, întreaga responsabilitate către autoritățile locale. Încă odată, prioritățile guvernului PNL sunt cu totul altele decât sănătatea dascălilor și a copiilor, care vor începe școala în câteva săptămâni. România (ne)Educată a lui Iohanis va deveni România contaminată! Cadrele didactice care nu au primit niciMai mult


Am făcut pași importanți pentru dezvoltarea economică a Devei

Municipiul Deva devine tot mai atractiv pentru investițiile cu capital privat O dezvoltare durabilă este cel mai important motor al dezvoltării economice și sociale a unui oraș. Investiții private dezvoltate recent:  WAREHOUSES de PAUW România va finaliza în acest an Parcul industrial de la Deva – centru logistic modern cu o suprafață de 45.000 mp, o investiție de 24 de milioane de euro UEROM Furniture CO. LTD investește 20 de milioane de euro într-o Fabrică de mobilă (proiectul se află în faza elaborării documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire)Mai mult


Curs gratuit la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva

Absolvenții vor primi diplomă de formator acreditată de ANC  Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își adaptează activitățile în funcție de necesitățile unor categorii tot mai largi de utilizatori. De aceea, biblioteca noastră organizează o serie de activități și oferă servicii într-o gamă diversificată, orientate în principal către tinerii noștri utilizatori, pe care îi invităm să ia parte la acestea. Pe lângă serviciile cu care ne-am obișnuit utilizatorii (împrumut de cărți pentru copii și adulți în limba română și în limbi străine; împrumut de CD-uri cu muzică și DVD-uri cu deseneMai mult


Lucian Nicolae Bode, ministrul PNL al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor speră că s-a dat terenul nelicitat de R.A.R.!

Registrul Auto Român, prin Hotărârea Consiliului de Administrație al R.A.R. nr. 8/10.08.2019 a demarat procedurile de concesionare a unui teren în suprafață de 13000 mp, în municipiul Hunedoara, în vederea construirii unui sediu nou pentru reprezentanță R.A.R. în Hunedoara. Cum reprezentanții R.A.R. nu s-au prezentat la licitația organizată în luna februarie a.c. în vederea concesionării terenului pentru demararea investiției în proiectul de realizare a unui sediu R.A.R. în municipiul Hunedoara, în calitate de deputat PSD, împreună cu colegii mei deputații Laurențiu Nistor și Natalia-Elena Intotero, am solicitat în punct deMai mult


Guvernul Orban atacă la CCR dublarea alocațiilor

Copiii nu au fost niciodată o prioritate pentru acest Guvern Atacul la CCR împotriva legii care respinge tăierea cu 80% a dublării alocațiilor este un atac direct la toți copiii din România. Tot ce a făcut acest guvern referitor la copii a fost împotriva acestora (alocații tăiate, lipsa măștilor la începerea școlii, lipsa tabletelor etc.). Copiii nu au fost niciodată o prioritate pentru acest Guvern – prioritățile lui Orban au fost doar cele care servesc clientela politică a PNL, , combinațiile financiare care jupoaie bugetul statului, risipa și jaful banilorMai mult


Soluții pentru redeschiderea în condiții de siguranță sanitară a școlilor din Deva

Primăria Deva analizează cadrul legislativ care să permită alocări bugetare pentru dotările speciale necesare școlilor în această perioadă  Se caută cele mai bune soluții pentru redeschiderea în condiții de siguranță sanitară a școlilor din Deva. Am avut ieri, la Primărie, o întâlnire de lucru cu directorii celor 10 unități de învățământ din sistemul public care funcționează în Deva: Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” Colegiul Naţional Pedagogic “Regina Maria” Liceul Tehnologic “Transilvania“ Colegiul Naţional “ Decebal” Liceul Teoretic “Teglas Gabor” Liceul cu Program Sportiv “Cetate” Liceul de Arte ”Sigismund Toduţă” Şcoala GimnazialăMai mult


Deva Performing Arts – Ediția Inside Out

În perioada 1- 8 septembrie, Teatrul de Artă Deva vă invită la a treia ediție a festivalului Deva Performing Arts- Ediția Inside Out. În funcție de evoluția pandemiei de Coronavirus, programul festivalului poate suferi modificări.  Artele spectacolului își dau întâlnire la Deva pentru o săptămână de sărbătoare culturală Spectacole de teatru, concerte de muzică jazz, spectacole de circ, performance-uri, ateliere pentru copii, workshop – uri, parade stradale, expoziții – toate vă sunt oferite cu drag de echipa teatrului devean, într-o perioadă în care artele spectacolului își dau întâlnire la DevaMai mult


SIMERIA- Pavel Hațegan „dă din casă”: Nu avem în primărie o echipă de anvergură care să scrie proiecte europene

Candidatul liberal la Primăria Simeria, Pavel Hațegan recunoaște că în ultimii opt ani, orașului i-au lipsit proiectele europene. Mai mult acesta, deși nu i-a pronunțat numele, l-a felicitat pe Iulius Bedea pentru proiectele europene implementate în oraș. “ Sunt în Simeria proiecte implementate de amândoi candidați, de doi candidați la primărie. Îi felicit pe amândoi pentru ceea ce au realizat. Începând cu 2004 de când am fost eu în administrație sau implementat unele proiecte europene”, a precizat Hațegan la un post local de televiziune. După care, pe parcursul emisiunii, acestaMai mult


Dans Nomad la Deva

În perioada 24-28 august 2020 se desfășoară la Deva proiectul cultural ,,DansNomad” Proiectul cuprinde trei evenimente: momente de dans contemporan în spațiul public, cursuri de dans contemporan și un spectacol de dans care antrenează și publicul prezent. Toți cei care doresc să experimenteze dansul contemporan sunt invitați de organizatori să li se alăture. ,,DansNomad” urmărește să contribuie la creșterea vizibilității dansului contemporan și formarea de public nou în rândul comunităților din orașele în care se defășoară proiectul. Timp de 5 zile, o echipă alcătuită din 10 artiști din diferite domeniiMai mult