Stroia Tiberiu
Liberalizarea pieței de energie – O țeapă uriașă pentru milioane de români și zeci de mii de companii!
Soluția strategică reală este ca România să devină independentă energetic Odată în plus se dovedește cât de multă dreptate a avut PSD când avertiza asupra riscurilor aduse de o liberalizare sălbatică a pieței energiei. În acest moment s-a ajuns la situația aberantă ca PREȚURILE DE PE PIAȚA CONCURENȚIALĂ SĂ FIE MAI MARI DECÂT CEL AL SERVICIULUI UNIVERSAL. Altfel spus, pentru cel care ar vrea acum să-și facă mult invocatul contract concurențial de energie (gaz sau electricitate), factura ar crește, nu ar scădea; în loc să câștige, ar pierde bani! TalibaniiMai mult
„Eminescu, mândria noastră…” – Manifestări cultural-educative
Ca în fiecare an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, cinstește memoria lui Mihai Eminescu printr-o suită de manifestări cultural-educative, anul acesta purtând genericul „Eminescu, mândria noastră…”. Am ales aceste cuvinte pline de profunde înțelesuri cu care criticul și istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga își încheia monografia dedicată Poetului. Avem toate motivele să ne mândrim cu Eminescu, să ne mândrim că pe acest pământ românesc a trăit și a creat, a iubit și a suferit cel care strălucește ca un astru pe firmamentul culturii române.Mai mult
Numărul unic gratuit pentru copii – 119 – este acum funcțional
Parte a Programului Național de Suport „Din grijă pentru copii” inițiat în premieră de Florin Cîțu din funcția de premier, în septembrie 2021, numărul este dedicat semnalării cazurilor de abuzuri, exploatare sau neglijare a copiilor din România. La numărul 119 pot suna copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare, părinții, rudele sau cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri, 24/24 ore. Scopul acestui număr unic la nivel național este de a depista și interveni cu specialiști din domeniul protecției copilului, în timp real, în situațiile în careMai mult
Hunedoara – Taxele și impozitele pot fi achitate online sau fizic
Ieri, joi – 6 ianuarie 2022, au fost redeschise ghișeele pentru încasarea taxelor și impozitelor în municipiul Hunedoara. Dorim să vă informăm că sunt mai multe locuri în care puteți face plata taxelor și impozitelor locale. Săptămâna aceasta sunt deschise ghișeele de la sediul Primăriei, casieria de la Piața Obor și ghișeul de la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, de pe strada I.L. Caragiale, nr. 13 (în sediul Poliției Municipiului Hunedoara). Contribuabilii care achită integral impozitul până la data de 31 martie 2022 beneficiază de o bonificațieMai mult
Delegație hunedoreană – Vizită în Republica Moldova
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat împreună cu primari hunedoreni din Țara Zarandului la o serie de întâlniri cu oficiali și locuitori ai comunelor Rădeni, Greblești și Corbeanca din Raionul Strășeni, Republica Moldova. Vizita delegației hunedorene a fost efectuată la invitația primarilor celor trei comune din Republica Moldova, care, având în vedere buna colaborare dintre cele două regiuni, au dorit să se întâlnească cu prefectul județului și cu primarii din comunele care fac parte din Grupul de Acțiune Locală „Țara Zarandului”. Pentru că în Republica Moldova aceste zileMai mult
Sălan: PSD vrea ca oamenii șI companiile să primească un sprijin real
Legea Plafonării prețurilor la energie, adoptată de fosta majoritate parlamentată, NU produce efectul scontat. Se impun deci modificări urgente, motiv pentru care PSD a cerut întrunirea rapidă liderilor coaliției, care să discute și să ia deciziile politice necesare. Ce propune PSD Un set de măsuri care să oferă o protecție reală a cetățenilor și a companiilor, astfel încât să se evite un nefast efect de domino care ar duce la prăbușirea unor instituții și companii strategice din economia românească. Acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili, cât mai simplu, rapidMai mult
Cîmpeanu: Bursa de merit şi-a pierdut din semnificaţie
Anul trecut școlar 53% dintre elevii României aveau medii peste 8,50, anunță ministrul Educației, care susține că printre ei erau și analfabeți funcțional: Notele au fot irelevante nu din cauza profesorilor, nu din cauza elevilor, ci din cauza situaţiei generate de pandemie “53% dintre elevii României aveau medii mai mari de 8,50. Printre aceştia numărându-se şi elevi care au fost din păcate încadraţi la analfabeţi funcţional”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a afirmat că este „ilogic să consideri că în învăţământul din România avem elevi de top într-oMai mult
PSD solicită revizuirea de urgență a legislației privind protecția consumatorilor
Trebuie să ia măsuri urgente pentru diminuarea efectelor negative și pentru protejarea adecvată a populației vulnerabile și a companiilor românești Actuala Lege a plafonării prețurilor la energie, promovată de ministrul Energiei Virgil Popescu și adoptată de fosta majoritate parlamentară, nu oferă o protecție reală a cetățenilor și poate provoca un efect de domino care să determine prăbușirea unor instituții și companii strategice din economia românească. Din acest motiv PSD va solicita, în prima ședință a Coaliției de guvernare, adoptarea în regim de urgență a unor modificări și completări la legislațiaMai mult
COMUNICAT DE PRESĂ
Stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale Măsurile de protejare a populației în fața valului de scumpiri a facturilor la energie au fost o prioritate pentru Partidul Național Liberal și președintele PNL, Florin Cîțu. Vom vedea daca există propuneri din partea celorlalte partide din coaliție și vor fi luate în considerare atunci când îmbunătățesc cadrul legislativ actual Florin Cîțu a militat în mandatul său de prim-ministru pentru grăbirea procesului de adoptare a legii consumatorului vulnerabil de la începutul anului 2021. După parcurgerea parcursului parlamentarMai mult
Ministerul Educației a modificat media minimă pentru acordarea bursei
Peste 700.000 de elevi rămân fără bursă de merit pentru că Ministerul Educației a modificat media minimă pentru acordarea ei PSD condamnă decizia Ministerului Educației de a schimba peste noapte criteriile generale de acordare a burselor elevilor, fără vreo consultare cu asociațiile elevilor său părinților. PSD cere ministrului Educației să se întâlnească cu reprezentanții celor două categorii și să rezolve rapid această situație. Ascociaţiile de elevi reclamă că modificarea făcută de Ministerul Educaţiei face ca 730.000 de elevi să nu mai primească bursa de merit. Criteriile de acordare a burseiMai mult

