Stroia Tiberiu
Stănescu: Presa este garantul și deopotrivă gardianul democrației și al libertății
Pe data de 3 mai am celebrat Ziua Internațională a Libertății Presei După 45 de ani de dictatură, în care presa a fost total aservită regimului comunist, apreciem cu atât mai mult presa independentă, onestă, a cărui principal rol este de informare, de educare și, mai presus de toate, de aflare a adevărului. Presa este garantul și deopotrivă gardianul democrației și al libertății. Din păcate, conform Observatorului UNESCO, 76 de jurnaliști au fost uciși – la nivel mondial – din 2020, în timp ce mulți alții au fost arestați, hărțuițiMai mult
O recunoaştere pe care trebuie să o acordăm permanent
Anul acesta, o delegaţie formată din 20 de militari răniți a reprezentat România la Invictus Games The Hague 2020, unde ţara noastră a participat alături de alte 19 națiuni. Ieri, delegaţia militarilor români reveniţi de la Invictus Games The Hague 2020 s-a întâlnit cu membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională. Jocurile Invictus este un eveniment sportiv internaţional, organizat pentru prima dată în 6 martie 2014, şi este adaptat pentru militari răniți sau bolnavi, în urma participării la diverse operațiuni militare. În intervenţia pe care am avut-o i-amMai mult
Dac Fest – Sub semnul lupului ediția XII – 2022
Măgura Uroiului: 15 iulie la 21:00 – 17 iulie la 18:00 Numeroase trupe de reenactment din Europa, dar și pasionați de istorie antică de pretutindeni, vor crea o serie de activități care arată momente din viața și obiceiurile dacilor, romanilor și sarmatilor din perioada războaielor daco-romane. Momentele educative de istorie vie vor fi susținute de specialiști în cultură, istorie și arheologie, echipați în costume antice. Aceștia vor oferi informații privind componența echipamentelor, ierarhia militară și civilă, elemente de civilizație, evenimente etc Ce înseamnă reenactmentul? Tradus în română prin reconstituire istorică,Mai mult
Ședința extraordinară a CJ Hunedoara bifează două obiective importante
Consiliul Județean Hunedoara a fost convocat ieri, de la ora 14.00, în ședință extraordinară în sistem videoconferință cu următorul proiect al ordinii de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea notei conceptuale și a temei de proiectare pentru obiectivul de investiții ”Realizare conducta de aducțiune și conducta de branșament în orașul Geoagiu, pe strada Calea Romanilor (DJ 705) de la intersecția cu Strada Independenței până la strada Calea Romanilor nr.187” Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Realizare conductă de aducțiuneMai mult
Stănescu: Implementarea cu succes a unui proiect investițional
De Ziua Internațională a Muncii ne-am dat întâlnire pe terenul de sport, în comuna Teliucu Inferior – sat Cinciș Cerna, unde a fost inaugurată o modernă bază sportivă. La inaugurarea bazei sportive, eveniment important pentru comunitate, organizat de primarul Daniel Pupeză, alături de mine au participat Prefectul județului, Călin Petru Marian, directorul Casei de Asigurări de Sănătate, Adrian David și liderii organizațiilor de tineret ai PNL Hunedoara, Ovidiu Boldor – Organizația Județeană și Alexandru Dîlv, organizația municipală Deva. Construcția terenului multisport a început în anul 2020 iar lucrările, în valoareMai mult
Potecă: 29 aprilie – Ziua veteranilor de război
La sediul Centrului Militar Județean a avut loc, vineri, ceremonialul dedicat „Zilei Veteranilor de Război”. O zi în care sunt recunoscute meritele eroilor care au apărat independența, suveranitatea, integritatea teritorială și interesele României. Cinstim memoria celor care au pus ţara mai presus de propria viaţă şi aducem un omagiu celor care au scris cu sânge istoria recentă a României. Au fost prezenți veteranii de război, Ioan Ciocan, 100 de ani, colonel în rezervă și Roman Crainic, 99 de ani, colonel în rezervă. Mulţumim veteranilor pentru tot ce au făcut pentruMai mult
Nistor: Tinerii sunt interesați de viitorul județului Hunedoara
Cu multă bucurie, am fost, ieri, gazda unui grup de tineri, care au trecut pragul Consiliului Județean Hunedoara pentru a ne cunoaște și pentru a lua un prim contact cu administrația județeană. Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului la inițiativa Fundației Județene a Tineretului Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Consiliul Județean al Elevilor, cărora le mulțumesc. Sunt încântat să văd tineri interesați de viitorul județului Hunedoara și de modul în care se desfășoară activitatea în cadrul instituției noastre. Asta înseamnă că tânăraMai mult
La Ruteni – Ritual ancestral
În a treia zi a Sărbătorilor pascale venerăm străbunii / Третого Дня паскальних святків, день споминаня наших прадідів Dărmănești, sat bucovinean locuit de ruteni, este un loc unde legătura cu cei trecuți în veșnicie capătă, în a treia zi de Paști, o încărcătură aparte. Această tainică legătură cu bunicii și străbunicii noștri a asigurat perenitatea poporului nostru, dincolo de vicisitudinile la care l-a supus istoria. Pare că acest popor dârz a înțeles că puntea peste timp este drumul către veșnicie. De-a lungul timpului, condițiile sociale, economice au determinat ca oMai mult
Vizită la Izvorul cu leac din satul Ciungani
M-am bucurat să fiu, vineri, în zi de mare însemnătate creștină, la Izvorul cu leac din satul Ciungani, comuna Vața de Jos, alături de Primarul Comunei Vața de Jos – Liviu Ioan Lință și Prefectul județului Hunedoara- Călin Petru Marian. „Cel ce ai izvorât apă din piatră şi ai curs pâraie de ape şi ai săturat poporul însetat, binecuvântează-ne pe noi”! Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății și, împreună cu minunații oameni din aceste locuri binecuvântate, am ciocnit un ou roșu și ne-am rugat pentruMai mult
Intotero: Retezatul Verde a devenit realitate !
7000 de puieți de rășinoase au fost plantați, sâmbătă, la Râușor, în Retezat, în cadrul celei mai ample acțiuni de împădurire organizată în acest an, în județul Hunedora. Am participat, alături de colegii și colegele din Organizația Județeană PSD, la acțiunea Retezatul Verde, în cadrul căreia au fost plantați în jur de 7000 de puieți de brad, în zona stațiunii Râușor. Ne-am mobilizat extraordinar, am fost peste 150 de membri PSD din toate colțurile județului și am dat o mână de ajutor primarului nostru din Comuna Râu de Mori, FlaviuMai mult

