Stroia Tiberiu
IMPOZITUL DE UNU LA SUTĂ PE CIFRA DE AFACERI
PSD consideră mai necesare și oportune decât oricând promovarea solidarității sociale și a echității. În acest sens a propus și susținut o întreagă serie de măsuri, precum interdicția cumulării pensiei ” tinerilor pensionari” cu salariul la stat sau supraimpozitarea veniturilor din pensiile/salariile care depășesc salariul brut al președintelui României. În această logică se înscrie și impozitarea cu 1% a cifrei de afaceri pentru toate acele companii care plătesc un impozit pe profit mai mic decât echivalentul a 1% pe cifra de afaceri o PSD nu face altceva decât să extindăMai mult
Recunoștință eternă veteranilor de război !
Ne înclinăm cu respect în fața veteranilor de război care au pus Patria mai presus de propria viață. Îi omagiem pe eroii noștri, care nu au pregetat să apere cu arma în mână pământul sfânt al țării, lăsând acasă mame, copii, soții, pe care nu știau dacă îi mai văd vreodată. Îi onorăm pentru curajul și devotamentul lor, pentru că au luptat pentru libertatea noastră, pentru drepturile și valorile noastre fundamentale, pentru România de astăzi. Le spunem astăzi ”Mulțumesc!”, așa cum ar trebui să o facem în fiecare zi, deșiMai mult
În atenția cetățenilor Municipiului Deva
S.P.I.G.M. Deva vă informează că în 02.05.2023 va efectua lucrări de întreținere și curățenie a zonelor mai jos enumerate. Deasemenea, pentru a facilita accesul și desfășurarea activităților specifice de întreținere vă rugăm sa evitati parcarea autoturismelor în intervalul orar 07:30 – 15:30, în zonele menționate. Vă mulțumim!
Dialoguri cu românii din Barcelona în cadrul Bisericii Sf. Gheorghe
Vineri și sâmbătă la Barcelona, am avut o întâlnire cu consulul general al României din localitate și romanii din regiunea Catalunia. Apoi au urmat dialoguri cu romanii din Barcelona în cadrul Bisericii Sf. Gheorghe. Temele abordate au fost multiple, între care: problemele privind cetățenia dublă, pensionarea, posibilitatea întoarcerii în România și sprijinul oferit de statul roman în acest demers. Au fost zile pline, discuții bune, unele cu efecte imediate, altele în care s-au identificat soluții care vor aduce plus valoare pe termen mediu și lung, în viața românilor stabiliți înMai mult
Spectacolul „Omul cu mârțoaga” se joacă la Deva
„Omul cu mârțoaga” de G. Ciprian, cea mai recentă premieră a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, se va juca la Deva în 12 mai, de la ora 19, în sala Teatrului de Artă. Spectacolul a fost realizat de unul dintre cei mai importanți directori de scenă din România, Victor Ioan Frunză, iar decorul și costumele sunt create de Adriana Grand. „Omul cu mârțoaga” este o comedie plină de duioșie care se joacă cu un succes uriaș de aproape o sută de ani. Chirică, un funcționar mărunt,Mai mult
Cum te “arde finu’ la buzunare” n-o face nimeni !
Dojenit de mai marii liberali că nu încasează suficienți bani la bugetul statului, cu o gaură de patru miliarde de euro la buget de vezi Calea Lactee, Lucian Heiuș șeful Fiscului nu pare deloc interesat că a pierdut de ceva vreme un plătitor de taxe și impozite destul de important, apreciem noi, din municipiul Orăștie. Mai mult, administratorul firmei care activa pe platforma UM Orăștie condusă de Ovidiu Vlad( finul lui Heiuș), spune că îl va notifica pe șeful Fiscului că începând de anul viitor nu-i mai plătește taxele aferente.Mai mult
Religia a fost introdusă ca disciplină opțională la Bacalaureat
Comisia pentru învățământ a votat astăzi un amendament depus de mine și alți colegi, pe care l-am susținut în cadrul dezbaterilor privind legile educației și care prevede ca religia să fie disciplină opțională la examenul de Bacalaureat. Această propunere a provocat o dezbatere intensă, pentru că în politica „corectă” – cea neomarxistă ca să nu o confundăm, valorile creștine nu își mai au locul și mulți s-au împotrivit. Totuși, le-aș spune acestora să aibă în vedere faptul că valorile lăsate de Dumnezeu au stat la baza societăților europene și americaneMai mult
Educaţie pentru sănătate – dentiţia la cei mici
Numărul mare de cazuri de copii care ajung de urgenţă la spital cu dureri dentare, unii de vârste fragede, ne-a determinat să încercăm să încercăm să prevenim viitoare situaţii de acest fel. Pentru că am constatat că sunt încă mulţi copii de ajunşi la 6, 7, 8 ani cărora nu li s-a vorbit niciodată despre importanţa igienei dentare, am decis să organizăm o primă acţiune de prevenţie şi informare pe această temă. Sindicatul „Sanitas” din cadrul Spitalului Municipal „Alexandru Simionescu” a dat curs ideii domnului dr. Paul Bobouţanu de aMai mult
Condiții moderne de învățământ
Condiții moderne de învățământ pentru elevii din ciclul primar de la Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” din Deva. Grație unui proiect implementat de Primăria Municipiului Deva cu fonduri europene, elevii au la dispoziție săli de clasă dotate cu mobilier nou, table inteligente, videoproiectoare, dar și alte echipamente necesare actului educațional de ultimă generație. M-am bucurat să fiu prezentă astăzi, alături de prefectul județului Hunedoara – Călin Petru Marian și primarul Florin Oancea, la inaugurarea celor două clădiri incluse în acest amplu proiect finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. ÎlMai mult
MESAJUL GRUPULUI MINORITĂȚILOR NAȚIONALE LA CONGRESUL UDMR
Mesajul grupului miniorităților naționale la congresul UDMR a fost prezentat de dr. Gheorghe Firczak, președintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România Onorat Congres Domnule Președinte Kelemen Hunor, Am deosebita bucurie și onoare să prezint mesajul GMN din împuternicirea liderului acestuia domnul Varujan Pambuccian. Noi colaborăm foarte bine cu Grupurile parlamentare UDMR, cu Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României. Este o realitate că afirmarea identității fiecărei minorități în parte reprezintă componenta esențială a existenței noastre. Sunt relații speciale între noi și ne facem cunoscuți românilor prin promovarea tradițiilor, limbii șiMai mult

