Stroia Tiberiu
ADR Vest: 18 firme din județul Hunedoara vor genera 180 de locuri de muncă prin Programul Tranziție Justă
18 firme din Hunedoara sunt mai bine informate cu privire la modalitățile de implementare tehnică și financiară ale proiectelor lor. A fost un prilej foarte bun să abordăm situații cu care companiile se vor confrunta în procesul de implementare; dar și să răspundem la întrebările primite. Numai cele 18 IMM-uri prezente la evenimentul organizat astăzi la Deva vor genera 180 de locuri de muncă în județul Hunedoara, în domenii precum turism, construcții, sănătate, industria alimentară și servicii. Investiția totală pe care o vom face în dezvoltarea lor este 20 deMai mult
12 NOIEMBRIE- Ziua Statului Major al Apărării
„Azi, 12 noiembrie, sărbătorim Ziua Statului Major al Apărării. Această dată marchează un moment important în istoria militară a României, fiind ziua în care, în anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele primei structuri organizate de planificare și conducere a armatei române. Ziua Statului Major al Apărării este o ocazie de a omagia istoria militară a României, de a ne aminti de cei care au luptat pentru apărarea țării, de a sublinia importanța armatei pentru securitatea națională, de a sprijini activitatea militarilor și de a le mulțumi pentruMai mult
Pavel Nițulescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, despre perspectivele de viitor ale Complexului Energetic Valea Jiului
Candidat pe listele PSD Hunedoara la Senat, Pavel Nițulescu, secretar de stat în Ministerul Energiei a discutat în cadrul unei emisiuni de promovare electorală, la postul local Antena 3 Deva, despre viitorul Complexului Energetic Valea Jiului. „Sunt mulțumit sufletește că împreună cu toți factorii decidenți am reușit să salvăm mineritul din Valea Jiului și partea de energie prin înființarea Complexului Energetic Valea Jiului. Complexul a fost înființat anul trecut, în luna octombrie, prin transferul de active de la vechea societate către Societatea Națională de Închidere de Mine Valea Jiului(SNMÎVJ), careMai mult
Primăria Municipiului Deva a organizat prima dezbatere publică pentru reamenajarea Parcului I.C. Brătianu
Luni, 11 noiembrie 2024, în cadrul unei întâlniri cu cetățenii din zona Opera, Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva, împreună cu consilieri locali și echipa din primărie, a organizat prima dezbatere publică privind proiectul de reamenajare a Parcului I.C. Brătianu. Cetățenii au avut oportunitatea de a înțelege mai bine planurile de revitalizare a acestei zone și de a contribui cu idei și sugestii pentru îmbunătățirea proiectului. Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: „Este o bucurie să văd un număr atât de mare de cetățeni implicați activ în procesul de planificareMai mult
Deputatul PSD, Ilie Toma în dialog cu cetățenii la Biroul Parlamentar
În urma discuțiilor purtate la Biroul Parlamentar, a întâlnirilor cu cetățenii din municipiul Hunedoara și din alte zone ale județului, am constatat că un număr mare de pensionari, care au lucrat în domenii precum siderurgia, mineritul sau energia, primesc cu întârziere adeverințele din care reies sporurile, orele suplimentare, al 13-lea salariu, grupele în care s-a desfășurat activitatea, primele și acordul global. Am început să fac vizite la marile unități din județul nostru, din siderurgie, minerit și energie, iar prima vizită a fost la ArcelorMittal S.A. Hunedoara, unde am găsit deschidereaMai mult
Turneul extraordinar cu mezzosoprana Roxana Donose ajunge la Deva
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, în colaborare cu Teatrul de Artă Deva, vă invită joi, 12 decembrie 2024, de la ora 19:00, la un concert de excepție, la Teatrul de Artă din Deva. Evenimentul va fi susținut de mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu și poartă titlul „Melodie, Dor, Magie”. Ruxandra Donose, o mare artistă cu o carieră internațională impresionantă pe cele mai prestigioase scene de operă, aduce în fața publicului român o combinație unică de muzică și emoție. În această seară specială, artista vaMai mult
LUDOVIC lovește din nou! S-a pus pe spart baloane(GALERIE FOTO)
Ca să ne demonstreze cum va elimina clanurile mafiote din România, demnitarii corupți și toate relele care dăunează siguranței cetățeanului, Ludovic Orban a filmat un clip electoral în care erijându-se într-un „ac de cojocul lor” s-a pus pe spart baloane. Nu ne rămâne decât să sperăm că este și deținătorul baghetei magice, urmând să ne explice, tot într-un clip de promovare, cum se va transforma România sub bagheta sa magică.
Echipa PSD Hunedoara în mijlocul comunității din Căstău și Sibișel
„În mijlocul comunității din Căstău și Sibișel, echipa Partidului Social Democrat, condusă de deputatul Viorel Sălan și candidatul pentru Camera Deputaților, Beniamin Coțan, a fost alături de oameni și de nevoile lor reale. Într-un dialog deschis și sincer, am ascultat dorințele și provocările celor care au rădăcini adânci în această zonă, reafirmând angajamentul nostru de a construi împreună o Românie sigură și prosperă”, Viorel Sălan, candidat PSD pentru Camera Deputaților Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Hunedoara, executat de SC MIDAS MEDIA SRL, CMF: 11240017
Liberalul Ion Dumitrel, președintele CJ Alba se crede Mihai Viteazu
Campania electorală îi determină pe unii politicieni să treacă cu multă ușurință în zona penibilului, doar din dorința de a convinge electoratul să le voteze candidatul pe care îl susțin. Este și cazul președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel care într-un clip de promovare electorală se compară cu Mihai Vitezu, susținând că asemenea voievodului care a fost primit cu brațele deschise la Alba Iulia și el a fost primit cu același entuziasm în județul Alba. Acesta îi îndeamnă pe locuitorii județului Alba să facă același lucru și în cazul lui NicolaeMai mult
Emanoel Andronache, președinte AUR Petrila: Diminuând pensiile minerilor este ca și cum ai vrea răul Văii Jiului
Invitat în cadrul unei emisiuni de dezbatere electorală, la postul local de televiziune Mondo TV, Emanoel Andronache, candidat pentru Senatul României din partea AUR Hunedoara, a făcut câteva precizări legate de situația pensionarilor mineri, siderurgiști și ceferiși din județul Hunedoara. În opinia acestuia, noua lege a pensiilor a făcut rău județului Hunedoara. “Aș face o radiografie a județului Hunedoara și ce a însemnat finalul acestei guvernări. Cred că cel puțin pe final această guvernare a reușit să umilească întreg județul Hunedoara. Pe lângă pensiile minerilor tăiate, au fost afectate șiMai mult

