Stroia Tiberiu
Ce semnificație are carnetul MAN al lui Petru Groza?
Evident, personalitatea lui Petru Groza, la prima vedere, pare complexă și semnificativă pentru istoria neamului românesc. Complexă nu este, mai degrabă contradictorie, dar semnificativă da. A fost omul care a girat prin atitudinea sa, supralicitând neapartenența sa la partidul comunist, dezastrul României pentru perioada 1945-1989. Evocarea istorică trebuie bazată pe surse istorice, de aceea noi lucrăm cu…materialul clientului. O sugerează volumul său de amintiri, cu un titlu semnificativ, „Adio lumii vechi! Memorii” (București, 2003), pe care nici măcar Nicolae Ceaușescu și politrucii lui nu au acceptat să-l tipărească. „Întâmpinarea” scrisăMai mult
500 de milioane de euro pentru 1000 de grădinițe cu profil sportiv
Guvernul a stabilit, printr-un Memorandum, schema de minimis privind Programul „gROwth – investim în copii, investim în viitor”, prin care va susține construirea, amenajarea și dotarea a 1000 de grădinițe cu profil sportiv. Schema de ajutor are un buget total de 500 de milioane de euro şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire în raport cu reglementările europene. Cum se derulează ”Programul „gROwth – investim în copii, investim în viitor”? Finanțarea va începe în acest an și va fi inclusă în bugetul pentru 2019. SprijinulMai mult
Activitatea Poliției Locale Deva, în luna ianuarie 2019
Conform raportului de activitate al Direcției Poliția Locală Deva pe luna ianuarie 2019, au fost aplicate 321 de sancțiuni pe domeniile de competență a acestei instituții. Amenzile date de polițiștii locali în luna respectivă au însumat 32.550 lei. Serviciul Circulație pe Drumurile Publice a dat amenzi și sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, circulația/staționarea vehiculelor și ocuparea abuzivă a locurilor de parcare închiriate/rezervate (89 de avertismente și 20 de amenzi). Amenzile aplicate de polițiștii de la acest serviciu au fost în valoare de 5.250 lei. ServiciulMai mult
Parcarea Publică din Piața Unirii funcționează de astăzi, în regim cu plată
Consiliul Local al Municipiului Deva a aprobat în ședința din 30 ianuarie 2019, prin HCL nr.13/2019, modificarea regulamentului de organizare și funcționare a Parcării publice situate în Piața Unirii, nr. 8. Parcarea este administrată de Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, aflat în subordinea Primăriei Municipiului Deva. Dacă până acum administrația publică locală nu a perceput nicio taxă, de luni, 4 februarie 2019, cei care doresc să parcheze acolo, vor fi nevoiți să plătească. Parcarea are sistem de acces cu bariere și este în regim de încasare laMai mult
Manifestare culturală prilejuită de trecerea în Anul Nou Chinezesc
Eveniment organizat de Biblioteca Judeţeană Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în colaborare cu Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Institutul Confucius din Sibiu, organizează în ziua de 11 februarie 2019, ora 1500, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, o manifestare culturală prilejuită de trecerea în Anul Nou Chinezesc, anul 4717, anul Mistrețului de Pământ, care începe la 5 februarie, odată cu debutul primăverii chinezești. Proiect menit să pună în evidenţă civilizația, tradiţiile și culturaMai mult
„O NOAPTE FURTUNOASĂ”- INVITAŢIE LA TEATRU
Echipa Teatrului de Artă din Deva ajunge, marţi, 12 februarie , la Sebeş Marţi, 12 februarie, echipa Teatrului de Artă din Deva ajunge la Sebeş cu spectacolul „O noapte furtunoasă”, pus în scenă după comedia cu acelaşi nume de Ion Luca Caragiale, în regia lui Mihai Panaitescu (regizor secund: Marian Stan). Din distribuţie fac parte: Mihai Feier, Roxana Olsanschi, Mihai Panaitescu, Eugen Pădureanu, Cristina Lazăr, Andreea Pascu, Marian Stan; scenografia: Dorotheea Iordănescu. Evenimentul va avea loc în sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, începând cu ora 18:00.Mai mult
Gheorghe Firczak – „Contribuții ale Bisericii Unite cu Roma Greco – Catolică la Marea Unire”, Editura EMMA, Orăștie, 2018 *
Motto: „Fără unirea în credință cu Roma nu erau școlile mari din străinătate pentru ucenicii români, aspri în ale învățăturii, nu era mai ales acea mare școală pentru inima poporului nostru, care a fost Roma însăși”. (Nicolae Iorga) Apărută în contextul istoriografic fericit al Centenarului Marii Uniri (1918 – 2018), cartea Domnului Dr. Gheorghe Firczak este o „contribuție”, la rândul său, cu adevărat remarcabilă la tezaurul culturii noastre istorice, actuale și de viitor. Concepută ca un eseu prețios, cartea de față reprezintă lectura autorului asupra unor subiecte de istorie româneascăMai mult
Emil Rîșteiu- a treia „schimbare la față”
În 2012, Emil Rîșteiu spunea “adio PSD” și din postura de independent își adjudeca Primăria Simeria. Mulți au văzut această victorie ca pe o revelație a electoratului din Simeria care sătul de clasa politică alegea un independent să le conducă urbea. Să servim electoratului ce-și dorește Era prima “schimbare la față” a social-democratului Emil Rîșteiu care nu făcea altceva decât să speculeze curentul de opinie ce răzbătea dinspre electorat: dorința de a da un vot de blam clasei politice. Practic însă, “independentul” Emil Rîșteiu a fost sprijinit în campania electoralăMai mult
Avanpremieră la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva: ”Iluzia optică”
Trupa de teatru „ProScenium” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită, duminică, 10 februarie 2019, la ora 18:00, la avanpremiera piesei ”Iluzia optică”, a dramaturgului Dumitru Solomon, care va avea loc în sala mare a Centrului Cultural ”Drăgan Muntean”. Un text scris în urmă cu 34 de ani, o comedie care parodiază sloganul „munca înnobilează” prin caâţiva funcţionari blazaţi, leneşi linguşitori şi laşi, care îşi pierd timpul pălăvrăgind. Singura lor preocupare este efortul de-a se menţine în „graţiile” şefilor. I-ar deranja cumplit prezenţa unui al alt coleg – unMai mult
Dezamăgire în PNL ! Gherman are procentul mic !
Pentru ca Lucian Gherman să nu rămână repetent în sondaje și anul acesta, mămăița Leonora a hotărât să le refacă de atâtea ori până când protejatul ei va obține un scor cât de cât acceptabil. Și asta pentru că, coana Leonora era convinsă că fie procentu’ cât de mic, de insiști tot crește-un pic ! Așa că aștepta nerăbdătoare ultimele sondaje comandate și îl invitase, la sediul partidului, și pe conu’ Heiuș la o discuție de tip analiză. Prin urmare, așa pe înserate, când e atâta liniște în sediul PNLMai mult

