Stroia Tiberiu
Sorin Marica: ”Orice cetățean va putea să numere voturile”
La începutul lunii iulie, Pro România a depus un proiect de lege pentru introducerea votului electronic. Proiectul a fost elaborat de fostul ministru al Comunicațiilor, Augustin Jianu, acesta susținând că sistemul va folosi tehnologii care vor face imposibilă fraudarea votului și va permite fiecărui cetățean să-și verifice propriul vot în urna digitală. Alegerile europarlamentare din 26 mai au generat din nou discuții aprinse despre votul în străinătate, după ce mulți alegători nu au apucat să voteze. Potrivit celor de la Pro România, urna digitală în care intră voturile va fiMai mult
Curs de formare a managerilor de situri UNESCO, găzduit de județul Hunedoara
În perioada 14 – 19 iulie 2019, în municipiul Deva se desfășoară un curs de fomare dedicat abordării integrate a managementului patrimoniului mondial, în contextul dezvoltării durabile la nivel local și național. Evenimentul, desfășurat în sala de conferințe a Hotelului Deva sub forma unor ateliere cu mai multe module, reunește specialiști români și străini din sfera gestionării patrimoniului cultural și a protecției mediului, fiind organizat în comun de UNESCO, prin intermediul Biroului Regional pentru Știință și Cultură al UNESCO în Europa, și Institutul Național al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului CulturiiMai mult
Expoziţie de maşini de epocă la Deva
Colecționarii mașinilor de epocă se vor întâlni la Deva, într-un eveniment de excepţie. Evenimentul ,,Istorie şi Cai putere” care va avea loc în data de 21 iulie 2019, va reuni într-o expoziţie maşini de epocă dar şi motociclete cu mulţi cai putere. Aproximativ 20 de maşini istorice şi peste 25 de motociclete vor fi expuse în Piaţa Unirii (în faţa Primăriei Municipiului Deva), între orele 11:00 – 13:00. Printre mașinile așteptate la eveniment se află autovehicule istorice de fabricație românească sau străină. Trebuie să ştiţi că nu orice maşină vecheMai mult
Compania chineză UE FURNITURE deschide o fabrică în Deva
UEROM FURNITURE CO. va investi într-o fabrica de mobilă în Deva, pe o suprafață de 40.000 de metri pătrați, și va produce scaune de birou și canapele pentru piața europeană. Producția efectivă este estimată a începe în prima parte a anului 2021. Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, a avut o întâlnire oficială cu domnul Jiayong Zhang, directorul general și acționarul majoritar al companiei chineze UE FURNITURE, lider pe piața chineză de producție a scaunelor de birou, în vederea finalizării discuțiilor cu privire la deschiderea unei linii de producție înMai mult
Concurs pentru ocuparea funcţiei de bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu”
Se caută bibliotecar cu studii superioare Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sediul în localitatea Deva, str. 1 Decembrie, nr. 26, judeţul Hunedoara, organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de: – Bibliotecar cu studii superioare grad I, în cadrul Serviciului Completare, Evidență, Catalogarea colecțiilor, Compartiment Catalogarea colecțiilor – 1 post. Condiţii pentru participarea la concurs Proba scrisă, în data de 31.07.2019, ora 1000, la sediul bibliotecii. Interviul, în data de 06.08.2019, ora 1000, la sediul bibliotecii. Pentru participarea la concurs candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: studiiMai mult
Tabere „ARC” 2019
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului a organizat cea de-a XI-a ediție a Programului de tabere „ARC”. Acest program, iniţiat de MRP, destinat elevilor şi tinerilor români de pretutindeni, este organizat în perioada 1 iulie – 27 august 2019 în Centrele de Agrement din Sulina, jud. Tulcea şi Oglinzi, jud. Neamţ, Căprioara, jud. Hunedoara, Săcelu, jud. Gorj în serii consecutive de câte şapte zile. Programul va reuni peste 3.000 de elevi şi tineri români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precumMai mult
Spectacol în limba maghiară susținut de membrii proiectului Operett Group
În cadrul ediției a 3 a Festivalului Hunedoara Lirică , avem bucuria să vă invităm la spectacolul în limba maghiară susținut de membrii proiectului Operett Group, în data de 21 iulie ora 21,30 – în decorul de poveste oferit de Castelul Corvinilor Hunedoara Membrii formației sunt cei mai aclamați și îndrăgiți soliști ai Operei Maghiare Operett Group Projekt, fondat din membrii Operei Maghiare Cluj (conducerea artistică: Kulcsár Szabolcs), de ani de zile participă regulat și cu mare succes la diferite evenimente culturale și sociale cu programul lor de operă/operetă înMai mult
Iuliu Winkler, ambasador al Programului Erasmus pentru Tineri Întreprinzători
Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE), devenit ambasador al Programului Erasmus pentru Tineri Întreprinzători (Erasmus for Young Entrepreneurs – EYE), va sprijini, alături de colegii săi din Parlamentul European, creșterea finanțării pentru programele Erasmus+ și COSME, care include și EYE. Trebuie să accelerăm, în întreaga Uniune Europeană, procesele care susțin educația antreprenorială „Am primit cu multă bucurie și maximă deschidere invitația Asociației Camerelor Europene de Comerț și Industrie – Eurochambres – de a deveni ambasador al Programului EYE. În perioada următoare, mă voi implica în acțiunile comune ale PE, ComisieiMai mult
Viorel Salan: “Scopul principal al comisiei este desigur aflarea adevărului în legătură cu alegerile din 26 mai”
Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spațiul public, cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019, şi-a reluat lucrările. Am solicitat detalii în acest sens de la senatorul PSD Viorel Salan. – Aţi fost desemnat vicepreşedinte în noua înfiinţata Comisie parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude semnalate în spaţiul public referitoare la recentele alegeri europarlamentare. Care este de fapt scopul acestei comisii? Scopul principal este desigur aflarea adevărului. Imediat după încheierea alegerilor europarlamentare, au apărut în spaţiul publicMai mult
Iuliu Winkler, reales vicepreședinte al Comisiei INTA
Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a fost reales, miercuri, în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European. „Realegerea în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Comerț Internațional este o onoare, dar în același timp o mare provocare pentru mine. Comerțul global parcurge o perioadă extrem de volatilă și lipsită de predictibilitate. De aceea, INTA va juca un rol extrem de important în deciziile Uniunii Europene”, a declarat Iuliu Winkler la finalul ședinței constitutive a Comisiei INTA. Deputatul european al UDMR a reiterat faptul căMai mult

