Meniu Principal

Au demarat lucrările la drumul județean, Orăștie-Costești

Am demarat un proiect așteptat de toată lumea, care va duce la dezvoltarea zonei turistice a Cetăților Dacice, dar și a comunităților locale din zona Orăștiei: modernizarea drumului Orăștie-Costești.
Cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Hunedoara prin Programul Regional Vest 2021-2027 modernizăm acest sector de drum cu o lungime de 17,2 km, astfel încât să oferim acestei zone o arteră rutieră la standardele unui drum național. Avem alocate peste 75 de milioane de lei pentru realizarea acestei investiții de care vor beneficia atât locuitorii municipiului Orăștie, ai comunelor Beriu și Orăștioara de Sus, dar și turiștii care vizitează Cetățile Dacice, monumente UNESCO. Constructorul are la dispoziție doi ani pentru a realiza această lucrare de anvergură, care va spori confortul și siguranța în trafic pe unul dintre cele mai importante drumuri turistice ale județului Hunedoara.
Pentru că sezonul estival începe în câteva zile, iar numărul turiștilor care vin în zonă va crește, am luat decizia de a începe proiectul în extravilan, pentru a evita blocajele. De asemenea, vor fi realizate ocoliri temporare.
Știu că mulți spuneau că nu se va face acest drum, dar iată că tot ce am promis se realizează. Pe perioada lucrărilor, inevitabil, se va crea un disconfort și, în acest context, facem apel la înțelegere, dar vă asigurăm că, la final, vom circula pe un drum impecabil.
Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara


(Stirea urmatoare) »