Atenție, excursioniști! Patru spitale din județ au ser antiviperin!

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Hunedoara atrag atenția amatorilor de drumeții asupra pericolului pe care îl reprezintă viperele, în această perioadă, explicând și modalitățile de prevenire a atacului acestora, dar și care sunt primele măsuri ce trebuie luate în cazul mușcăturii de viperă.
În județul Hunedoara există doar una dintre cele trei specii de viperă identificate în România – vipera comună, care poate fi întâlnită în păduri, tufișuri și zone stâncoase. Specia se recunoaște după talia mijlocie (maximum 70 cm), iar culoarea diferă în funcție de habitat – de la brun-cenușie, cu pete negre sau gri pe spate și abdomen galben-purpuriu, până la cafeniu închis, cu pete brune.
Viperele sunt mai active în zilele calde și umede și mușcă doar dacă se simt amenințate. Mușcătura este fulgerătoare și impune efectuarea urgentă a unui vaccin antiviperin.
Patru spitale din județ au ser antiviperin în stoc, la acest acest moment, conform reprezentanților DSP Hunedoara – Spitalul Județean de Urgență din Deva și Spitalele Municipale din Hunedoara, Orăștie și Vulcan, iar o a cincea unitate medicală (Spitalul de Urgență din Petroșani) este în curs de achiziționare a acestui produs.
O persoană mușcată de viperă poate muri în cel mult cinci ore – mai spun medicii, explicând de ce este foarte important ca victima să ajungă la spital într-un timp cât mai scurt. Simptomele mușcăturii de viperă sunt: transpirație, grețuri, vărsături, dureri abdominale, hipotensiune și tahicardie, mergând până la convulsii, insuficiență respiratorie și stop cardio-respirator.
Pentru evitarea mușcăturii de viperă, specialiștii recomandă amatorilor de drumeții:
– purtarea bocancilor de munte
– efectuarea permanentă a unui control vizual în zona în care urmează să pășească
– evitarea ridicării de pietre înainte de a verifica dacă sunt șerpi dedesubt
-lovirea vegetației cu un băț, în zonele în care vegetația înaltă nu permite verificarea suprafeței solului
Și pentru că temperaturile calde favorizează și dezvoltarea căpușelor, medicii atrag atenția asupra bolilor pe care le pot transmite acestea, prin mușcătură – de la boala Lyme, până la encefalita de căpușă și febra hemoragică.
Primele simptome ale mușcăturii de căpușe sunt febra, durerile de cap și musculare, senzația de ceafă și gât înțepenite și apariția unei pete de culoare roșie, care se extinde în inele concentrice. Chiar dacă se scoate căpușa, este necesară și o vizită la medic, pentru investigații suplimentare.
Direcția de Asistență Socială Deva