Aparatul RMN de la SJU Deva este funcțional
Aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică nucleară a fost instalat la Spitalul Județean din Deva și este funcțional. În perioada imediat următoare, aparatul RMN va trece printr-o serie de teste, obligatorii la punerea în funcțiune.
Joi, 31 octombrie 2019, a fost inaugurat aparatul de imagistică prin rezonanță magnetică nucleară (RMN) din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Deva.
Aparatul RMN va funcționa în spațiul situat la parterul clădirii principale.
Inițiativa de a aduce la Spitalul Județean de Urgență din Deva un aparat RMN a aparținut fostului președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, care a început în 2016 demersurile pentru achiziția acestuia. Astfel, aparatul RMN a fost achiziționat de Guvernul României prin Ministerul Sănătății în baza unui acord încheiat cu Banca Mondială. Valoarea echipamentului care va funcționa la Deva este de 3.750.000 lei.
„Eu vă mărturisesc că am emoții. În 2016, când eram președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Bobora era vicepreședinte, văzând ceea ce se întâmplă în țară, văzând că spitalul din Deva nu a avut RMN, cu curaj, alături de medicul Ioan Demeter, am venit cu ideea să ne zbatem ca județul Hunedoara să aibe această dotare. Unii mă criticau, că Nistor vorbește utopii. Sunt convins că toate cadrele medicale sunt mândre cu ceea ce au acum în spital. N-am căutat să-mi fac palate, hoteluri sau să creez facilități copiilor mei, ci am căutat soluții pentru oameni”, a declarat Laurențiu Nistor, deputat, fost președinte al CJ Hunedoara.
„Ce vedeți aici este un succes la care au contribuit cu mare pondere Guvernul României și Consiliul Județean Hunedoara, ca și coordonator al activității Spitalului Județean de Urgență din Deva, care s-a implicat pentru ca acest aparat să funcționeze ireproșabil. Este o realizare de excepție care va continua cu Radioterapia, cu USTACC-ul, cu reparațiile capitale. Vrem să demonstrăm că SJU rămâne ceea ce a fost și până acum, un spital de referință nu numai pentru județul Hunedoara”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele CJ Hunedoara.
Prin realizarea acestei investiții, se crește semnificativ nivelul actului medical, asigurând investigații de înaltă performanță.
„Este o zi importantă, inaugurăm aparatul RMN. Aparatul este unul de valoare și ne va ajuta pentru stabilirea diagnosticelor”, a declarat Daniela Lidia Roșca, manager interimar al SJU Deva.
Structura funcțională a spațiului în care a fost instalat aparatul RMN cuprinde: cabinet investigații RMN, cabină de comandă, spațiu pentru pregătirea pacienților, spațiu pentru pregătirea pacienților minori (care cuprinde o încăpere pentru anestezie generală și pentru trezire), sală de așteptare, grupuri sanitare, vestiar, birou pentru personalul medical și un spațiu de depozitare pentru produsele farmaceutice.
Cabinetul de investigații a fost amenajat de către furnizorul de echipamente cu materiale specifice care asigură protecția electrostatică, lucrările executate fiind finanțate cu fonduri din bugetul județului Hunedoara.