Meniu Principal

AMÂNAREA DUBLĂRII ALOCAŢIILOR PENTRU COPII – RESPINSĂ ÎN SENAT

Parlamentarii PNL, inclusiv senator Eleonora-Carmen HĂRĂU, au votat în favoarea amânării

“Am respins, ieri, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind amânarea, până la data de 1 august, a dublării alocaţiilor pentru copii.
În favoarea respingerii proiectului s-au pronunţat 94 de senatori, iar 14 au fost „împotrivă”. Au votat alături de noi şi senatorii UDMR şi USR.
Parlamentarii PNL, inclusiv senator Eleonora-Carmen HĂRĂU, au votat în favoarea amânării.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca scop prorogarea, până la 1 august 2020, a aplicării prevederilor Legii nr.14/2020 privind dublarea alocaţiilor pentru copii în vederea eficientizării exerciţiului financiar în primul semestru al anului 2020, pentru asigurarea echilibrului şi predictibilităţii cheltuielilor bugetare în ceea ce priveşte aplicarea tuturor normelor legale în vigoare, inclusiv mărirea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, se arată în expunerea de motive.
Senatul este prima Cameră sesizată”, a precizat  Viorel Sălan, senator PSD.