Meniu Principal

Au vândut-o și pe asta! Fabrica de Ulei Mândra a fost vândută. Numele cumpărătorului n-a fost făcut public

O fabrică cu peste 100 de ani de istorie a fost vândută cu prețul de aproximativ 1,8 milioane de euro. Fabrica a fost înființată în anul 1911, ca urmare a inițiativei marelui industriaș român Nicolae Malaxa, având la început doar prese hidraulice acționate cu abur produs de o locomotivă.

Floris și Clariol brandurile de ulei cunoscute românilor

“Activul vândut, compus din teren în suprafață de 21.317 mp, clădiri, anexe imobiliare, utilaje, echipamente și linii tehnologice aferente fabricii oferă posibilitatea de utilizare în domeniul procesării uleiului, precum și în alte scopuri industriale sau chiar dezvoltarea de proiecte imobiliare comerciale, de retail, rezidențiale sau mixte. Administratorul judiciar, CITR nu a facut public numele cumpărătorului”,  notează jurnaliștii de la economica.net

În primăvara anului 2018, fabrica de ulei din Bârlad s-a confruntat cu un incendiu care a distrus peste 80 la sută din Secția de Presare, afectând atât echipamentele tehnologice de producție cât și clădirea. Din acest punct a început declinul financiar al companiei.