Meniu Principal

Alături de studenții și profesorii de la Universitatea din Petroșani

Ceremonia de deschidere a noului an universitar, în Valea Jiului, mi-a oferit ocazia reîntâlnirii cu profesorii și studenții de la Universitatea din Petroșani, fapt pentru care mulțumesc pentru invitație rectorului prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu.
Universitatea din Petroșani, prin specializările sale care țin pasul cu cerințele de piața muncii, este bine poziționată și se bucură de tot multe aprecieri în cercurile academice și științifice. Chiar dacă mineritul nu mai reprezintă, din păcate, o componentă economică importantă la noi în țară, iată că apar alte specializări de care această zonă are atâta nevoie.
Avem nevoie de specialiști tineri, cu abilități și competențe noi, pentru că județul Hunedoara are șansa să implementeze în următorii ani proiecte în valoare de sute de milioane de euro.
Este nevoie mai mult ca oricând de consolidarea și dezvoltarea învățământului tehnic universitar din județul Hunedoara. Tocmai de aceea, Consiliul Județean Hunedoara va fi un partener serios de dialog.
Județul Hunedoara și mai ales Valea Jiului se află în perioada de tranziție de la cărbune și combustibili fosili către alte surse de energie verde, regenerabilă. Atragem fonduri prin Mecanismul pentru o Tranziție Justă, iar suma este una considerabilă: 510 milioane de euro, adică un sfert din suma alocată celor 6 județe. Vin fonduri prin PNRR, pe programul Anghel Saligny, în 2024 se vor deschide noi axe prin Programul Operațional Regional. De noi depinde cum vom cheltui aceste fonduri, ce proiecte vom implementa pentru ca Valea Jiului și județul nostru să se dezvolte sustenabil. Doar împreună vom putea dezvolta județul Hunedoara!
Doresc mult succes tuturor în noul an universitar care începe astăzi!