Actorii Teatrului de Artă Deva au fost aplaudaţi în Canada
La mijlocul lunii ianuarie,Teatrul de Artă Deva a fost prezent la Montreal cu piesa „Fotograful Unirii“
“Am onorat invitația celor din Canada cu mare drag. Românitatea şi românismul trebuie să existe şi dincolo de graniţe şi e nevoie să ne simtă alături, indiferent unde s-ar afla, pentru păstrarea identităţii şi, de multe ori, pentru recăpătarea ei”, a declarat regizorul Mihai Panaitescu.
Actorii Teatrului de Artă Deva au prezentat românilor stabiliţi acolo piesa „Fotograful Unirii”. Spectacolul, de Denis Dinulescu, în regia lui Mihai Panaitescu, cu distribuția: Eugen Pădureanu, Andreea Pascu, Delia Lazăr şi Mihai Panaitescu, a fost închinat Centenarului Unirii şi a avut loc pe scena sălii Paul Buissonneau, în prezenţa Consulului României în Canada, Ioana Costache.
Echipa – Théâtre du Nouveau Monde – invitată la Teatrul de Artă Deva
Mihai Panaitescu, regizor şi director al Teatrului de Artă Deva, declară că “spectacolul a fost o realizare remarcabilă şi un moment de vârf al activităţii noastre”.
“Un arhitect roman, Dan Sergiu Hanganu a schimbat fața Canadei. El s-a stabilit la Montreal și și-a deschis propria firmă de arhitectură. Pintre cele mai renumite clădiri proiectate de el se numără și Théâtre du Nouveau Monde unde s-a jucat piesa „Les chaises” de Eugène Ionesco.
Am făcut o invitaţie şi am fi onoraţi ca Eugène Ionesco, protagonist al teatrului absurdului, montat la Montreal, să fie jucat şi pe şcena Teatrului de Artă Deva”, a menţionat Mihai Panaitescu.
Spectacolul Teatrului de Artă Deva, în regia lui Mihai Panaitescu, este inspirat din realitate. România Mare s-a format ca urmare a voinţei populare din Transilvania, Banat, Bucovina şi Basarabia. „Veritabilul fundament al unităţii româneşti – aprecia istoricul Gh. Brătianu – nu a fost stabilit nici la Saint Germain, nici la Trianon, el este rezultatul existenţei însăşi a poporului român, enigmă şi miracol al istoriei din sud-estul european”.
Samoilă Mârza, numit „Fotograful Unirii“ , este un veritabil erou al acelor vremuri. Fotografiile sale, cu scene exterioare ale delegaţiilor, reunite în număr foarte mare pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, au avut un rol major în dovedirea actului de voinţă populară masivă la tratativele de pace care au consfinţit ulterior unirea Transilvaniei cu România.
„Românii, care locuiesc în afara graniţelor României, au nevoie de atenţia şi dragostea noastră”
“ Am onorat invitația celor din Canada cu mare drag şi am fost primiţi foarte bine. Toţi românii din afara ţării merită atât atenţia, cât şi dragostea noastră. Românitatea şi românismul trebuie să existe şi dincolo de graniţe şi e nevoie să ne simtă alături, indiferent unde s-ar afla, pentru păstrarea identităţii şi, de multe ori, pentru recăpătarea ei.
Ne-au onorat cu prezenţa Consulul General al României la Montreal, Ioana Gabriela Costache , artistul plastic Marc Marinescu, jurnalistul Alin Alexandru, criticul de teatru Simona Hodos, scriitorul D.H. Silvian, jurnalistul Ana Maria Surugiu, Lizabel Nițoi – Consiliera în Canada a Președintelui Camerei de Comerț a României şi CEO Connect-Ro.
Presa a fost reprezentată de Nicolae Lavric (LiveTVRO Canada – Multicultural RadioTelevision), Viorel Anghel (Ziarul Pagini Românești Montreal ), Adrian Ardelean (Emisiunea Ora Românească -CFMB Radio 1280AM și Arca TV- Televiziunea Românilor de Pretutindeni – USA ) ”, a declarat Mihai Panaintescu, managerul Teatrului de Artă Deva.
Spectacolul „Fotograful Unirii“, al Teatrului de Artă Deva, a fost jucat de mai multe ori, pe parcursul anului trecut, în mai multe orașe din țară şi a fost singurul proiect de acest fel la nivel național.
Bucuria de a simți românește, oriunde ne-am afla
“Teatrul de Artă Deva a avut, anul trecut, prima participare cu o premieră la Teatrul Național unde actorii deveni au fost foarte bine primiţi. A fost prezentată și expoziția de fotografie și tehnică fotografică „100 de chipuri românești” de Radu Chindriș, produsă de „Fugașin & Partenerii”. La eveniment au participat numeroase personalități, printre care princepele Nicolae cu soția sa, regizorul Alexa Visarion, compozitoarea Mihaela Vosganian, managerul Virgil Nițulescu, naistul Nicolae Voiculeț, tenismenul Ilie Năstase şi criticul de film Irina Margareta Nistor” a precizat Roxana Olşanschi, actriţă şi PR la Teatrul de Artă Deva.
Succesul înregistrat de acest spectacol la Montreal sporeşte valoarea acestei producţii – semnată de Mihai Panaitescu – care se afirmă prin profunzimea şi ineditul abordării regizorale.
Maria Hogman