Meniu Principal

Acordarea titlurilor de proprietate și despăgubirea foştilor proprietari din localităţile Romos şi Geoagiu

BILANŢ PARLAMENTAR 2016-2020

Una dintre problemele cele mai dificile de care m-am ocupat a fost punerea în posesie, acordarea titlurilor de proprietate, despăgubirea foştilor proprietari din localităţile Romos şi Geoagiu, expropriaţi în vederea construirii Autostrăzii Sibiu – Orăştie.

Aveau dreptul să fie despăgubiţi aproape 500 de proprietari de terenuri din cele două localităţi. Dar au fost despăgubiţi iniţial mai puţin de 100 dintre ei.

Pentru mine totul a început cu întâlnirea cu cetățenii din localitățile Geoagiu și Romos care încă nu-și primiseră despăgubirile organizată la Geoagiu, în iulie 2017. La acea întâlnire au participat prefectul de atunci al județului Hunedoara, Fabius Kiszely, directorul Direcției Finanțări terenuri și investiții din Ministerul Transporturilor, Raluca Simion, primari, parlamentari, cetățeni din zonele cu probleme.

Am constatat cu toţii ca soluţia cea mai bună era modificarea Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.

La iniţiativa şi prin efortul de echipă al parlamentarilor PSD de Hunedoara, a fost iniţiată, promovată şi aprobată o propunere legislativă care să ajusteze corespunzător cadrul legal. Aceasta a devenit Legea nr. 233 din 9 august 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

După apariţia acestei legi, următorul pas a fost redactarea şi aprobarea Hotărârii de Guvern nr. 633/ 2019, publicată în M.O.F. nr. 714/30 august 2019.

Între timp au mai fost despăgubiţi în urma acestor demersuri încă 140 de proprietari.

Cetăţenii ar fi trebuit să îşi primească banii până la sfârşitul anului trecut. Dar în octombrie 2019, guvernarea a fost preluată de către liberali şi demersurile s-au împotmolit.

Dacă oamenii îmi vor acorda din nou încrederea şi votul lor la alegerile parlamentare, mă angajez să finalizez complet această situaţie.

Viorel Sălan – Senator PSD

Comandat de PSD – Partidul Social Democrat, Organizația județeană Hunedoara, CMF 11200020