Meniu Principal

Absorția fondurilor europene a ajuns la 93,2 la sută

România, cu un ministru PSD la MIPE, a reușit o recuperare spectaculoasă în privința absorbției fondurilor europene aferente exercițiului financiar 2014-2020. Peste 20 de puncte procentuale, ceea ce face ca acum să ajungem la un grad de absorbție de 93,2%! Trebuie remarcat că din cele 20 de pp, 17 pp ( adică 85%!!) au fost realizate în ultimele 6 luni, adică în mandatul ministrului Adrian Cîciu.
  • României i-au fost rambursate de la UE, pe fondurile de coeziune din exercițiul financiar 2014-2020, nu mai puțin de 22,445 de miliarde de euro. Și urmează încă 1,5 miliarde, bani deja solicitați!
  • La începutul acestui an gradul de absorbție era 73%. În primele șase luni (mandatul Boloș la MIPE) s-au mai adăugat 3 puncte procentuale. Mandatul Cîciu a adus încă 17 punct procentuale, adică de peste 5 ori cât a reușit Boloș. Asta-i diferența!
Cristian Resmeriță, senator PSD