Meniu Principal

Primăria Deva susține învățământul dual

Administrația publică locală va sprijini orice agent economic și investitor care dorește să se implice în pregătirea și calificarea elevilor de la școlile cu profil tehnic din municipiul nostru, în meserii în care piața muncii este deficitară.

Am avut ieri, la Primărie, o întâlnire pe tema învățământului dual.

Împreună cu cei doi colegi viceprimari – Ferdinand Zoltan Pogocsan și Gabriel Ilieș ne-am întâlnit cu directorul adjunct al Liceului Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva, Dan Motântău Sârbu, cu doamna Dana Luiza Cioară, inspector școlar IPT (învățământ profesional și tehnic) și cu doamna Teodora Țarog, reprezentant al Grupului Dedienne Multiplasturgy pe România.

Primul punct pe agenda întâlnirii a fost semnarea unui acord de parteneriat între Primăria Municipiului Deva, Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva și SC CTS România SA Deva (entitate care face parte din Grupul Dedienne) pentru pregătirea profesională a 12 elevi – calificare mecanic echipamente hidraulice și pneumatice.

Este încă un proiect de parteneriat semnat de Primăria Deva pentru susținerea și dezvoltarea învățământului dual.

Al doilea subiect discutat a fost despre implicarea Primăriei Municipiului Deva, în calitate de partener, în proiectul ,,Școală și carieră – Fii meseriaș” împreună cu Instituția Prefectului Județul Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva și SC CTS România SA Deva.

Obiectivul este dezvoltarea unui centru de formare în municipiul Deva, în care să se realizeze corelarea ofertei educaţionale cu cerinţele pieței muncii, pentru a veni în întâmpinarea tinerilor ce doresc o carieră profesională atractivă, la ei acasă.

CTS România Deva va contribui în acest proiect și cu un echipament de prelucrări mecanice pentru dotarea atelierului de specialitate al Liceului Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” pentru derularea stagiilor de practică ale elevilor.

Grupul francez Dedienne operează în domeniul auto, sport, bunuri de larg consum și este unul dintre primii specialiștii europeni în proiectarea și fabricarea pieselor tehnice de înaltă performanță din materiale plastice și compozite, care înlocuiesc piesele din metal.

 

 Nicolae-Florin OANCEA

Primarul Municipiului Deva