O coroană de flori în memoria atletei pentru care Hunedoara devenise „acasă”
La 14 ani de la dispariția atletei Maria Cioncan, Primăria municipiului Hunedoara a marcat momentul prin depunerea unei coroane la bustul sportivei.
În ianuarie 2007, Maria Cioncan se întorcea de la un cantonament în Grecia, când mașina pe care o conducea a părăsit șoseaua și s-a izbit de un copac, în apropierea localității Plevna din Bulgaria. La Olimpiada de la Atena din 2004, Maria a obținut medalia de bronz la proba de 1.500 de metri. Este prima sportivă legitimată la un club din municipiul Hunedoara care a obținut o medalie la Jocurile Olimpice.
În Hunedoara, Maria Cioncan a fost antrenată de profesorul Ștefan Beregszaszy, cel care a îndrumat-o spre cele mai înalte performanțe, obiective păstrate chiar și în zilele noastre. Visul ei – și al hunedorenilor – era să urce pe podium la Olimpiada de la Beijing, din 2008. Din păcate, nu a mai apucat să își îndeplinească acest vis.
Maria Cioncan este Cetățean de Onoare al municipiului Hunedoara, titlu care i-a fost acordat în anul 2004. S-a născut în 19 iunie 1977, în comuna bistrițeană Maieru.
Ca în fiecare an, în 21 ianuarie, la bustul regretatei sportive, situat în apropierea Parcului Corvin, depunem o coroană de flori în memoria atletei Maria Cioncan.