Competența de numire a managementului SJU Deva
Competența de numire a conducătorilor unităților spitalicești, din subordinea autorităților administrațiilor publice locale, revine exclusiv conducătorilor autorităților administrațiilor publice locale.
În virtutea articolului 21 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 70 din 14.05.2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 , precum şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 394/14.05.2020, în jurul orei 23.00 (ulterior semnării dispoziției Președintelui CJ Hunedoara nr. 132/14.05.2020 prin care a fost numit managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență din Deva), ministrul sănătății exercită inclusiv atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul unităților medicale aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.
În baza Legii privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL-x 251/13.05.2020), promulgată de Președintele României vineri, 15 mai 2020, ce urmează să fie publicată în Monitorul Oficial din data de 18 mai 2020, competența de numire a conducătorilor unităților spitalicești, din subordinea autorităților administrațiilor publice locale, revine exclusiv conducătorilor autorităților administrațiilor publice locale.