Mihai Fifor îi recomandă liberalului Falcă să-și ia pastilele la timp!
Deputatul PSD, Mihai Fifor îi recomandă europarlamentarului Gheorghe Falcă să-și ia pastilele la timp pentru a evita astfel „delirul public” la adresa sa. Schimbul dur de replici între cei doi „pro-occidentali” a avut ca punct de plecare reforma administrativă, Gheorghe Falcă exprimându-se la adresa social-democratului Mihai Fifor cu apelativul “Fifor de la Dolj” și acuzându-l că “împreună cu PSD vrea să desființeze Aradul”.
Replica deputatului PSD, Mihai Fifor nu s-a lăsat așteptată, și după o serie de săpături la rădăcinile lui Falcă l-a catalogat ca fiind „Falcă de la Teleorman via Brad”, recomandându-i să-și ia pastilele la timp.
Mihai Fifor, deputat PSD: “Offf…iar nu și-a luat Ghiță pastilele. Altfel, greu de explicat cum unul dintre cei mai toxici politicieni pe care i-a avut vreodată Aradul a ajuns să delireze public că Fifor vrea să desființeze județul Arad. Și, evident, inevitabila placă zgâriată: „Fifor de la Dolj”. După atâția ani, bizarul Falcă tot n-a reușit să lege un mesaj politic mai inteligent decât aiureala asta cu Fifor de la Craiova. Nici nu are cum. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
Și acum, Ghiță, ascultă-mă bine! Dacă tot vorbim de arădeni. Nu vei fi tu niciodată arădean cât sunt eu. Nu ai cum. Nu tu stabilești cine e arădean și cine nu. Pentru că ar trebui să începi cu tine. Tu chiar nu ai absolut nicio legătură cu Aradul, dincolo de interesele politice și personale care te-au ținut agățat de el atâția ani. Eu am. Și poți să faci câte tumbe vrei, că tot n-ai cum s-o ștergi. Pentru că familia mea e din Arad. Rădăcinile mele sunt din Arad. Ale tale, nu. Pricepi, Falcă de la Teleorman? Via Brad. Că tot îți place atât de mult să discutăm despre rădăcini. Cât despre desființarea județului Arad, doar o nouă minciună grosolană. La asta nu te bate nimeni. Minți cum respiri. Nimeni nu a propus acum așa ceva.
(…) Dar ce să-i ceri bizarului Falcă, care de ani de zile face doar o politică a urii, a excluderii, a ticăloșiei ridicate la nivel de artă? Baronul Falcă. Tu vorbești despre istoria, identitatea și dezvoltarea Aradului? Tu, Ghiță? Ai nenorocit județul pe care astăzi îl plângi cu lacrimi de crocodil. Ipocritule!
(…) Aradul nu e proprietatea ta, Ghiță, dragă. N-a fost niciodată. Și nici nu va fi. Și nici arădenii nu sunt condamnați să suporte la nesfârșit impostura ta politică. Nu de Fifor trebuie salvat județul Arad. Aradul trebuie să se elibereze, în sfârșit, de umbra toxică a lui Gheorghe Falcă. Ticălosule!”, i-a transmis Mihai Fifor lui Gheorghe Falcă.
Postarea europarlamentarului Falcă:


