Siegfried Mureșan i-a împărțit pe „căprării” pe “pro-occidentalii” din județ: Vetuța jubilează, Natalia dezavuează
Ajuns europarlamentar pe listele comune PSD-PNL, Siegfried Mureșan pare să fi căzut în dizgrație în zona social-democrată… Numirea lui ca premier desemnat în detrimentul liderului PSD, Sorin Grindeanu nu a fost primită cu aceiași bucurie cu care social-democrații hunedoreni l-au susținut în alegerile europarlamentare. Astfel, dacă din zona liberală a județului desemnarea lui Siegfried Mureșan a fost primită cu entuziasm, în tabăra social-democrată s-au “tras clopotele”, atmosfera fiind una de “înmormântare”.
Practic, în timp ce liderul PNL Hunedoara, Vetuța Stănecu salută decizia președintelui Nicușor Dan, deputatul PSD, Natalia Intotero o dezavuează.
Vetuța Stănescu, președinte PNL Hunedoara: “Siegfried Muresan este cea mai bună opțiune pentru a continua reformele statului, pentru a reda încrederea partenerilor noștri și pentru a garanta parcursul proeuropean al României. (…) Îl felicit pe Siegfried Mureșan pentru desemnare și îl asigur de întreaga mea susținere”, a transmis deputatul PNL, Vetuța Stănescu.
Natalia Intotero, deputat PSD: “Așteptam o soluție. Am primit un nume. Sper din suflet ca, de data aceasta, nota de plată să nu ajungă tot la români”, a concluzionat Intotero.

