Meniu Principal

Teatrul de Artă Deva a decis să suspende toate reprezentațiile

Persoanele care au achiziționat bilete la producțiile teatrului sunt invitate la Agenția Teatrală, de luni până vineri în intervalul orar 8-18 pentru a returna aceste bilete și pentru a primi contravaloarea lor.

 

În această perioadă dificilă, în care întreaga societate urmărește cu sufletul la gură evoluția îngrijorătoare a propagării virusului Covid-19, Teatrul de Artă Deva a decis astăzi ca, începând cu data de 12 martie 2020, să suspende toate reprezentațiile și să restricționeze accesul publicului în instituție pe perioadă nedeterminată.

„Suntem mâhniți că nu vom reuși, așa cum ne-am propus, să vă rămânem aproape, dar sperăm ca această decizie să contribuie la stoparea propagării virusului”, au precizat reprezentanții Teatrului de Artă Deva.

Din cauza temutului virus, echipa teatrului devean a fost văduvită de participarea la două importante evenimente internaționale. În parteneriat cu Institutul Cultural Român și la invitația personală a domnului Matei Visniec, producția Teatrului de Artă Deva „Și cu violoncelul ce facem?” regia Daniel Bucur, urma să fie prezentată publicului în data de 22 martie 2020 la Théâtre de l’Opprimé din Paris, în cadrul evenimentului internațional „Salon du livre” 2020. Anul acesta evenimentul s-ar fi bucurat de participarea a peste 150 participanți și a 340 de autori și erau programate interviuri, proiecții și spectacole. Întâlnirea cu istorici, profesori de la Collège de France, scriitori și artiști ar fi făcut din acest eveniment unul extrem de important pentru recunoașterea Teatrului de Artă Deva peste hotare. Susținerea Institutului Cultural Român și invitația reputatului dramaturg român ne –au onorat și am fi fost entuziasmați să jucăm pe scena pariziană. Sperăm însă ca, după revenirea la normalitate,vom reuși această performanță extraordinară.

Cel de al doilea eveniment internațional , ratat din cauza coronavirusului, este Festivalul „24 de ore de teatru” din Republica Tunisiană. Producția „Contrat.Son dernier vœu” regia Mihai Panaitescu, a fost producția selecționată pentru festivalul ce trebuia să aiba loc în perioada 26-27 martie 2020, în localitatea El Kef, Republica Tunisiană. Piesa, jucată în limba franceză, încununa „Sezonul Franța-România”, sezon început pe parcursul anului trecut. Sezonul impunea un spațiu de expresie pentru creația contemporană a celor două țări, fără a uita întreaga moștenire istorică a legăturilor culturale dintre Franța și România si a fost o oportunitate de a construi împreună un dialog rodnic între moștenirea deja existentă și axe ale culturii contemporane.

Cu toate acestea, echipa deveană a ales să rămână pe baricade și să pregătească următoarele două premiere care ar fi trebuit să aibă loc în martie, respectiv începutul lunii aprilie. Se repetă în paralel la aceste două premiere, iar prima –care este cea de a 4 a premieră din 2020- comedia „Crima de la Howard Johnson”, în regia lui Cosmin Crețu se va juca la o dată pe care o vom anunța imediat ce situația o va permite. Repetițiile se desfășoară la sediul teatrului, în mod responsabil și cu aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea virusului, în conformitate cu metodologia și deciziile implementate de autorități. Toate aceste măsuri pot fi consultate pe site-ul Teatrului, la avizierul instituției și la Agenția Teatrală.

După noapte vine întotdeauna zi, așa că vă îndemnăm la responsabilitate și respect față de viața semenilor noștri!

Cu stimă , echipa Teatrului de Artă Deva