Meniu Principal

Călin Marian(PNL):” România nu mai poate fi ostatică intereselor de partid ale celor care au guvernat-o în propriul beneficiu!”

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu senatorii liberali. La întâlnire a participat și senatorul Călin Marian care a transmis un mesaj ferm de susținere a premierului. Senatorul a precizat că liberalii nu cedează „șantajului politic” instituit de PSD și că PNL-ul nu negociază cu social-democrații „valorile morale și direcția stabilită de premierul Bolojan”.
„Am participat în această după-amiază la întâlnirea grupului parlamentar PNL din Senat cu Premierul Ilie Bolojan.
Am avut discuții aplicate despre reformele de care România are nevoie urgent și despre ce înseamnă să guvernezi responsabil.
Sunt mândru să fac parte dintr-o echipă care alege să fie de partea binelui pe termen lung, nu a confortului pe termen scurt și doar pentru o clasă privilegiată.
Susținem fără rezerve direcția stabilită de PNL și Primul Ministru Ilie Bolojan, susținem reformele, susținem omul politic Ilie Bolojan.
PSD poate continua cu presiunile și șantajul politic. Nu cedăm. Nu negociem valorile morale. România nu mai poate fi ostatică intereselor de partid ale celor care au guvernat-o în propriul beneficiu!
Am ales să fim de partea reformei. Și rămânem acolo.
Ilie Bolojan are toată susținerea noastră!”, a reiterat  la finalul mesajului senatorul, Călin Marian.