Merișanu reduce numărul de angajați din primărie prin desființarea Serviciului de Salubrizare
Florin Govor, consilier local AUR: În loc să plece pilele și relațiile pleacă oamenii muncitori (VIDEO)
Un proiect care prevede desființarea Serviciului Public Local de Salubrizare al municipiului Vulcan va fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local în cadrul ședinței care va avea loc la sfârșitul lunii. Primarul municipiului Vulcan, inițiatorul acestui proiect, propune ca acest serviciu să fie externalizat, adică preluat de către o firmă privată. În expunerea de motive este precizată o reducere a cheltuielilor cu 20-40 la sută.
Rezultatul: 45 de angajați ai Serviciului de Salubrizare aflat în cadrul primăriei își vor pierde locul de muncă.
Florin Govor, consilier local AUR: Asta nu-i reformă, asta-i lașitate administrativă!
Așa arată reforma administrativă în Vulcan. Nu cu cap, nu cu inimă. În loc să plece pilele și relațiile pleacă oamenii muncitori.
(…) Se desființează Salubrizarea. Se aruncă la gunoi munca lor. Un oraș care cât de cât era curat! Oameni sacrificați pentru că este mai ușor să dai afară oameni nevoiași! Asta nu-i reformă, asta-i lașitate administrativă!”, a transmis consilierul într-o postare pe pagina de socializare.


